Justiția română – baloanele de săpun ale dreptății? Un eșec de proporții și un adevărat dezastru moral și juridic!

Sub această titulatură dramatică, cazul care a șocat societatea românească și a făcut vâlvă în mediul istoric și juridic, încheiat cu achitarea torționarilor din timpul regimului comunist, face ca o întreagă națiune să-și îndrepte privirea sceptică spre sistemul de justiție.

Să ne întoarcem în timp, în vremea tulburărilor, opresiunilor și a abuzurilor. La 33 de ani de la Revoluția Română, cu inimile încărcate de speranță și cu privirile așteptând dreptate, peste milioane de români, care au avut de suferit de pe urma regimului comunist, primesc o lovitură grea. Înalta Curte de Casație și Justiție a României a pronunțat verdictul – nevinovați. Foștii ofițeri de securitate responsabili de tortura și moartea disidentului Gheorghe Ursu au fost achitați.

În centrul atenției sunt Marian Pîrvulescu și Vasile Hodiș, împreună cu decedatul fost șef al Securității, Tudor Postelnicu, acuzați că au orchestrat și dus la îndeplinire execuția disidentului în 1985. Andrei Ursu, fiul victimelor, a devenit vocea dreptății, luptând pentru a aduce la lumină adevărul și a face dreptate pentru tatăl său, a cărui viață a fost întreruptă cu brutalitate.

Este important să notăm că Gheorghe Ursu nu a fost singurul care a avut de suferit de pe urma acestor monștri în uniformă. Mii de oameni au fost supuși la aceleași torturi, mulți dintre ei, precum Ursu, plătind cu viața pentru libertatea lor de gândire. Din păcate, marea majoritate a torționarilor au reușit să scape nepedepsiți. Marin Clită, colegul de celulă al lui Gheorghe Ursu, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav în 2000, și trei ani mai târziu, coloneii Tudor Stănică și Mihai Creangă au primit aceleași pedepse. Dar acestea sunt excepții.

Decizia Curții de Casație și Justiție a generat un val de șoc și dezgust în întreaga societate civilă. Sunt multe întrebări care persistă. De ce așa-zisa justiție nu a reușit să pună capăt acestui flagel care continuă să bântuie istoria recentă a României?

În acest context înfricoșător, amintim de alte cazuri unde condamnații pentru crime în regimul comunist, torționari și represori, au primit pensii speciale, în timp ce victimele lor și familiile acestora încă luptă pentru dreptate și recunoaștere. Acest caz nu este izolat, ci face parte dintr-un lanț de eșecuri și de injustiții care pare a nu avea sfârșit.

Andrei Ursu, încă de la început, a avut presimțiri sumbre privind rezultatul acestui proces. Un an și jumătate de intimidări ale martorilor, avocaților și eliminarea unor probe din dosar. Acum, după pronunțarea verdictului, afirmațiile sale par de o tristețe profetică.

Întrebarea pe care toți ne-o punem este: “Justiția română este capabilă să judece cazuri complexe?” Istoricul Cosmin Popa are îndoieli. Decizia recentă, spune el, arată o “posteritate a comunismului” care ar putea duce la reabilitarea totalitarismului.

Deși justificările Înaltei Curți par a fi ancorate în principiile statului de drept, pentru mulți, verdictul pare mai degrabă o oglindă a ineficienței și corupției sistemului de justiție românesc. Aceasta decizie pare a nu fi decât un alt exemplu de cum regimul comunist își extinde umbra lungă și întunecată peste România modernă.

Parchetul General a anunțat că va căuta orice cale extraordinară judiciară pentru a ataca decizia definitivă de joi a Curții Supreme. Speranța încă mai persistă, chiar și în cele mai întunecate colțuri ale justiției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *