Domnule Premier, se încolăcește încet-încet mediul de afaceri în jurul Dumneavoastră, din conferințe elegante, din hoteluri de cinci stele, din rapoarte făcute cu asistentul AI.Același mediu de afaceri care, de …
Economic
-
Economic
Lovitură pentru bănci în scandalul ROBOR: a doua bancă a pierdut în instanță, amenzile uriașe pot ajunge la buget
by Salut Iasiby Salut IasiCuprins:Consiliul Concurenței a obținut două hotărâri favorabile în procesele deschise de băncile sancționate pentru modul de stabilire a indicelui ROBOR, a anunțat vineri seara, la Antena 3 CNN, președintele instituției, …
-
Economic
Vremea întoarce foaia după nopțile geroase: Urmează zile cu 18–20 de grade
by Salut Iasiby Salut IasiRomânia traversează câteva zile cu temperaturi negative pe timpul nopții, iar în depresiunile din estul Transilvaniei minimele ar putea coborî izolat până la minus 12 grade. Prognoza se schimbă însă …
-
Economic
Peste 100 de companii europene contestă reforma emisiilor de carbon
by Salut Iasiby Salut IasiPeste 100 de companii europene cer modificarea regulilor privind piața certificatelor de emisii de carbon. Producătorii avertizează că noile condiții ar putea crește costurile și accelera închiderea fabricilor.Reforma europeană a …
-
Economic
INS: Sosirile şi înnoptările turiştilor în România au crescut în septembrie cu 4,8% şi, respectiv, 3,6%
by Salut Iasiby Salut IasiSosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, au crescut cu 4,8% şi, respectiv, cu 3,6%, în luna septembrie 2026, …
-
Economic
Campanie de colectare a deşeurilor electrice şi electronice în oficiile poştale
by Salut Iasiby Salut IasiAsociaţia Environ, în parteneriat cu Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) şi cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), organizează joi conferinţa de lansare a campaniei naţionale cu titlul „Dacă …
-
Economic
VIDEO 'Le este frică să facă A8'. Autostrada care unește România ar putea schimba ierarhia economică. Șeful CCI Iași atacă: 'Mită electorală / Putem depăși Clujul'
by Salut Iasiby Salut IasiCuprins:Aceeași marfă, aceeași destinație, dar costuri de transport cu 9–12% mai mari pentru producătorul din Moldova. Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, spune că lipsa autostrăzii consumă …
-
Economic
Președintele IMM România spune că economia "trage să moară": "Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare"
by Salut Iasiby Salut IasiCuprins:Economia românească nu mai poate aştepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică şi de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii, a declarat marţi …
-
Economic
INS: România a produs mai puțină energie în 2025 și a apelat mai mult la importuri
by Salut Iasiby Salut IasiResursele de energie totale disponibile ale României au înregistrat, în 2025, o creştere faţă de cele din anul 2024, cu 817.000 tone echivalent petrol (tep), în timp ce producţia de …
-
Economic
Harta creditelor ipotecare din România: Bucureștenii și ardelenii se împrumută cel mai mult / Cât costă locuințele
by Salut Iasiby Salut IasiCuprins:Bucureștenii și ardelenii iau cele mai mari credite ipotecare din România, dar și veniturile lor se numără printre cele mai ridicate, potrivit unei analize realizate de Ipotecare.ro pe baza a …
