Grupul farmaceutic britanic GSK şi compania americană Moderna au ajuns la un acord pentru soluţionarea disputelor juridice privind presupusa încălcare a unor brevete utilizate în dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19 şi a virusului respirator sinciţial (VRS), au anunţat vineri cele două companii, transmite Reuters citat de news roAcordul, încheiat la 28 octombrie, pune capăt proceselor din Statele Unite şi Europa referitoare la vaccinurile Moderna Spikevax şi mNEXSPIKE, destinate prevenirii COVID-19, precum şi la vaccinul mResvia împotriva VRS.Moderna a precizat că cele două companii şi-au acordat reciproc licenţe pentru utilizarea brevetelor în domeniul bolilor infecţioase, fără obligaţii de plată asociate acestor licenţe.GSK a salutat înţelegerea, afirmând că aceasta oferă claritate ambelor companii şi le permite să îşi concentreze resursele asupra dezvoltării de noi tratamente şi vaccinuri pentru pacienţi.Litigiul a început în 2024, când GSK a acuzat Moderna că utilizează fără autorizaţie tehnologia nanoparticulelor lipidice, necesară transportului moleculelor fragile de ARN mesager (ARNm) în organism. Vineri, companiile au solicitat unei instanţe federale din Delaware închiderea definitivă a procesului, fără posibilitatea reintroducerii aceloraşi acuzaţii.GSK are în continuare un litigiu similar cu Pfizer şi BioNTech, iniţiat tot în 2024, privind tehnologia utilizată în vaccinul lor împotriva COVID-19. Disputa face parte dintr-o serie mai amplă de procese între marii producători de vaccinuri ARNm, referitoare la drepturile de proprietate intelectuală şi redevenţele pentru tehnologiile dezvoltate în timpul pandemiei.
GSK şi Moderna pun capăt litigiilor privind brevetele pentru vaccinurile împotriva COVID-19 şi VRS
0
