Mona Segall, declarații după ce Dumitrescu, Scărlătescu și Bontea au anunțat retragerea de la Chefi la Cuțite

„Am fost  întotdeauna aproape de oamenii cu care lucrez pentru că echipa mi-a fost și familie. Ne-am făcut confesiuni, am căutat soluții când ne-a fost greu, ne-am sprijinit, ne-am sfătuit și ne-am bucurat împreună. 

Spre marea mea surprindere, cu mai puțin de o lună înainte de începerea filmărilor, am aflat că ei sunt prea obositi ca să mai continue acest proiect, lucru pe care mie, personal, nu mi l-au spus niciodată. Știu cât de mult te consumă fiecare sezon, câtă energie îți trebuie ca să îl duci la capăt, că e nevoie de timp pentru a te încărca din nou, dar mai știu că eu am avut alături nu doar 3 personaje care făceau parte dintr-un juriu, ci 3 oameni profesioniști, care după atâția ani înțeleg televiziune, înțeleg și știu ce presupune pregătirea acestui format, știu că aceste decizii luate în ultimul moment impactează o echipă de peste 150 de oameni și nu pot fi remediate într-o lună de zile. 

Chefi la Cuțite este unul dintre cele mai puternice branduri de televiziune, un brand la care lucrez alături de echipa mea de peste 8 ani de zile, un brand de care telespectatorii merită să se bucure în continuare, pentru că, la final, ei sunt creatorii de vedete și responsabilitatea vedetelor este față de  publicul care i-a adus aici.  

Profesional și uman știu că am făcut tot ce s-a putut. Rolul meu a fost să îi învăț televiziune, să construiesc pentru ei cel mai bun context posibil. Și eu am obosit, de foarte multe ori, dar responsabilitatea în fața echipei și a oamenilor cu care lucrez este mereu unul din secretele acestor mulți ani în televiziune”, a zis Mona Segall, producătorul emisiunilor Chefi la Cuțite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *