Ascensiunea extremei drepte în Europa
În contextul primelor 100 de zile tumultoase ale președinției lui Donald Trump, extrema dreaptă europeană, care a înregistrat cele mai mari scoruri de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, se consideră parte a unei „Internaționale reacționare”. În ciuda acestei unități de superficiale, diferențele legate de economie, relația cu Rusia și valori morale au dus la formarea unui mozaic naționalist, adesea incoerent. Analiza realizată de AFP, reluată de NEWS.RO, subliniază aceste contradicții.
O bază comună fragilă
Conform politologului Mathieu Gallard, director de cercetare la Ipsos, „baza comună constă în respingerea imigrației și în promovarea unor viziuni specifice asupra identității naționale”. Totuși, pe măsură ce discuțiile deviază de la aceste teme centrale, tendințele spre divergențe devin evidente. Partidele de extremă dreaptă din Europa, în ciuda succesului electoral similar, își bazează motivațiile și programele pe opțiuni contradictorii.
Divergențe în viziunea economică
Partidul Fratelli d’Italia, condus de Giorgia Meloni, și partidul german AfD, care a obținut 20,8% la alegerile federale din februarie, propun viziuni economice variate. Meloni se alătură ideilor economice tradiționale, în timp ce AfD a fost influențat de președintele argentinian Javier Milei, promotor al reducerii cheltuielilor publice. Aceste diferențe evidentiate sugerează o aversiune față de colaborarea interpartinică.
Opoziții între partidele naționaliste
Rassemblement National din Franța, sub conducerea Marinei Le Pen, are o abordare distinctă, centrată pe ideea de „nici dreapta, nici stânga” și continuarea intervenției statului. În timp ce Le Pen și susținătorii ei au sprijinit includerea dreptului la avort în Constituție, refuză să ia parte la marșuri împotriva căsătoriei între persoane de același sex. Pe de altă parte, partidele de extremă dreapta din Europa de Est și de Sud și-au asumat o poziție fermă împotriva acestor subiecte, transformându-le în teme centrale ale discursului lor politic.
Relațiile cu Rusia
Un alt aspect important în analiza divergențelor este relația cu Rusia. După ce au exprimat simpatia pentru Vladimir Putin și au recunoscut anexarea Crimeei în 2014, partidele precum Rassemblement National din Franța au început să încerce să își distanțeze imaginea de Moscova, mai ales după invazia din Ucraina. În contrast, prim-miniștri din Ungaria și Slovacia, Viktori Orban și Robert Fico, își mențin apropierea de Kremlin și se opun ajutoarelor militare destinate Ucrainei.
Politica în România
În România, spotlight-ul este atras asupra lui Călin Georgescu, principalul candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, care adoptă poziții similare, fiind acuzat de influențe rusești. Gallard observă că „aceasta este o problemă de oportunitate pură”: partidele cele mai influente nu au interesul de a aborda în detaliu subiectul.
Particularitățile situației italiene
Cazul Italiei se distinge prin dorința Giorgiei Meloni de a se poziționa ca un aliat constant al Kievului, în contrast cu opinia publică. Totuși, principalul ei obiectiv este de a fi bine percepută de instituțiile europene, ceea ce determină o utilizare precaută a retoricii în această direcție. În acest context, extrema dreaptă italiană, similară cu Partidul Dreptă și Justiție din Polonia, este istoric favorabilă Atlanticismului și consideră Statele Unite ca un bastion împotriva amenințărilor comuniste.
Evoluția clivajului pro-anti rus
Catherine Fieschi, cercetător asociat la Centrul Robert Schuman, evidențiază că clivajul între pro-ruși și anti-ruși tinde să se estompeze. Acest fenomen a devenit evident odată cu preluarea mandatului de către Donald Trump, care s-a arătat favorabil relațiilor cu Putin. Fieschi subliniază că „atlantiștii se vor confrunta cu provocări dificile”, având în vedere poziția noului președinte american. Deși opiniile divergente privind Kremlinul au fost un obstacol semnificativ în formarea unei coaliții unitare, clima politică europeană se adaptează continuu la schimbările de pe scena internațională.
Formarea alianțelor extremei drepte în Parlamentul European
Extrema dreaptă din Parlamentul European este structurată în trei alianțe distincte. Această diversitate sugerează că în opinia liderilor acestor partide, dialogul este din nou o opțiune viabilă. Unii consideră că „alegerea lui Trump echivalează cu alegerea lui Putin”, evidențiind legăturile internaționale dintre mișcările de dreapta.
Antisemitismul și reflecțiile sale în Europa occidentală
Antisemitismul, cândva un fenomen des întâlnit în rândurile extremei drepte, în special în Franța, a devenit acum un subiect tabu pentru partidele din Europa de Vest. Totuși, el rămâne o caracteristică asociată cu grupurile din Europa de Est și din regiunile nordice și germane. Un exemplu semnificativ este Fidesz, partidul condus de premierul ungar Viktor Orban, care a derulat campanii controversate împotriva lui George Soros, un filantrop adesea criticat pentru „progresismul” său, dar și pentru apartenența sa evreiască. Aceste campanii subliniază dificultățile cu care se confruntă partidele extremiste în materie de acceptare în rândul comunității evreiești ashkenazi.
Controvesele legate de Holocaust
Membri ai partidelor precum AfD din Germania sau Confederația Poloneză, care a obținut 7,53% la alegerile europene din 2024, au fost, de asemenea, criticați pentru comentarii controversate legate de Holocaust. Deși majoritatea partidelor de extremă dreapta au început să susțină Israelul și să se prezinte ca apărători ai comunității evreiești împotriva influenței islamice, politologul subliniază că nu toți acești actori sunt tratați ca filosemiți de comunitățile evreiești.
Disputele privind migrația
Diferențele dintre partidele de extremă dreapta se reflectă și în modul în care abordează tema migrației. Partide precum AfD din Germania și FPÖ din Austria, care a primit 28,9% la alegerile legislative din 2024, pledează pentru „remigrarea” imigranților și a naționalilor considerați puțin asimilați. Aceasta este o poziție opusă celei adoptate de RN din Franța, care susține alte strategii.
Strategia anti-UE și suveranitatea națională
Catherine Fieschi sugerează că aceste partide își concentrează atacurile asupra unui subiect unificator: contestarea instituțiilor europene. În acest context, suveranitatea națională este prezentată ca fiind esențială pentru proiectele lor politice. Totuși, ambiția de a coordona o politică uniformă între statele membre pare a fi o utopie. „Aceste partide sunt naționaliste și nu manifestă interes pentru dimensiunea internaționalistă”, afirmă Mathieu Gallard, evidențiind fisurile dintre diferitele grupuri.
Divergențele create de alegerea lui Trump
Alegerea lui Donald Trump a accentuat și mai mult diviziunile și contradicțiile dintre partidele de extremă dreaptă. Adesea, acestea se confruntă cu provocări semantice atunci când discută despre politicile economice, de exemplu, majorarea tarifelor. Liderul PVV din Olanda, Geert Wilders, l-a descris pe Trump ca pe un „frate de arme”, dar în contextul partidelor de extremă dreapta, realitatea este diferită. „Toți aliații noștri sunt trumpiști”, a mărturisit un colaborator apropiat lui Marine Le Pen…, „dar noi nu suntem”.
Perceptia asupra Europei de Est
Extrema dreaptă din Europa de Est se comportă adesea diferit față de colegii lor din vest, în special în privința abordărilor față de migrație și minorități. Adesea, tendințele extremiste din această zonă sunt alimentate de temeri economice și sociale, ceea ce duce la o polarizare și mai accentuată în societate. Dinamica dintre partidele de dreapta din est și cele din vest este complexă și reflectă nu doar interese politice, ci și influențe istorice adânci.
Concluzii despre viitorul extremei drepte europene
Dinamica și viitorul extremelor drepte în Europa rămân incerte, iar confruntările constante între aceste grupuri sugerează o fragmentare profundă. Este evident că, în ciuda aparenței unității pe anumite subiecte, diferențele fundamentale persistă, iar provocările interne și externe vor continua să influențeze evoluția acestor formațiuni politice.
