Un total de 710 migranţi au traversat luni Canalul Mânecii în ambarcaţiuni de mici dimensiuni pentru a ajunge în Regatul Unit, un record pentru o singură zi de la începutul anului, conform datelor publicate marţi de Ministerul de Interne britanic, relatează AFP, potrivit Agerpres.Acest record survine în plus după ce între 1 şi 14 iunie nu a fost consemnată nicio sosire clandestină a vreunui migrant care să fi traversat Canalul Mânecii.De la începutul anului 2026, în total 9.852 de migranţi ilegali au debarcat pe coasta Regatului Unit, o scădere de 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.Pe tot parcursul anului trecut, 41.472 de migranţi au ajuns în Regatul Unit folosind mici ambarcaţiuni pentru a traversa Canalul Mânecii. Acest număr este al doilea cel mai mare după 2018, anul în care aceste traversări au început să crească semnificativ.Premierul laburist britanic Keir Starmer a promis, la preluarea mandatului în iulie 2024, după înfrângerea conservatorilor în alegeri, că va „recăpăta controlul” asupra frontierelor, promisiune însă nerealizată, deşi Londra şi Parisul au semnat în aprilie un nou acord pe trei ani menit să combată traversările ilegale ale Canalului Mânecii.Şeful guvernului de la Londra se confruntă în acest timp cu presiuni din partea partidului anti-imigraţie Reform UK al lui Nigel Farage, care conduce în sondaje, pe fondul creşterii îngrijorării faţă de fenomenul migraţiei ilegale.Farage a propus în vara care a trecut un plan de abrogare a unor părţi din legislaţia privind drepturile omului, pentru a permite expulzarea în masă a migranţilor ilegali şi a avertizat că Regatul Unit se apropie de o situaţie de „tulburări sociale majore” din cauza migraţiei scăpate de sub control de actualul guvern laburist şi de precedentul guvern conservator.De asemenea, premierul Keir Starmer se confruntă în prezent cu o opoziţie puternică în interiorul propriului său partid laburist, iar viitorul său la Downing Street este incert, mai ales că mai mulţi dintre miniştrii săi au demisionat recent.
Record: Peste 700 de migranţi au traversat luni Canalul Mânecii spre Regatul Unit
1
