Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a adoptat, miercuri, în cadrul unei Adunări Generale Extraordinare, un set de proceduri menite să asigure transparență și consultare obligatorie a cluburilor din Superligă înaintea oricărei decizii cu impact asupra competiției, a anunțat instituția.Noile reguli prevăd că orice propunere cu efect asupra tuturor cluburilor va fi transmisă spre analiză și dezbatere înainte de vot în Adunarea Generală sau în Comitetul Executiv/Comitetul de Urgență al FRF, conform Mediafax.De asemenea, reprezentanții LPF în aceste foruri vor putea adopta decizii doar după consultarea tuturor cluburilor și respectarea voinței majorității. Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, va superviza procesul pentru a garanta transparența și coordonarea centralizată.Decizia vine pe fondul unui scandal declanșat de modificarea de urgență a Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF) pentru a permite reînscrierea mijlocașului Malcom Edjouma pe lista de joc a FCSB.Rapid și Universitatea Craiova au acuzat că schimbarea a fost făcută „din mers” și fără consultarea celorlalte cluburi. Rapidul, prin acționarul majoritar Dan Șucu, a cerut demisia președintelui LPF, Gino Iorgulescu, acuzând favorizarea campioanei.
Comitetul de Urgență al FRF – compus din președintele FRF, Răzvan Burleanu, prim-vicepreședintele FRF și președinte al LPF, Gino Iorgulescu, și vicepreședintele FRF, Octavian Goga – a aprobat modificarea regulamentului vineri, eliminând paragraful care interzicea completarea Listei A cu jucători deja legitimați după trimiterea listei inițiale.LPF susține că noile proceduri vor preveni astfel de situații, vor consolida unitatea competiției și vor elimina percepția unor hotărâri discreționare.