Într-o lume plină de ceremonii bine orchestrate, de politicieni aleși pe măsura ecranelor pe care apar, scena de la spitalul Floreasca de astăzi se diferențiază ca un basm neterminat. Președintele, cu gulerul alb înțepenit și cu privirea pierdută în văzduh, a ales să își țină conferința de presă într-un loc unde viața și moartea nu așteaptă discursuri politice.
Când cineva își face planuri de a vorbi despre „prioritățile naționale” în curtea unui spital, e de presupus că ar vrea să transmită un mesaj profund, nu? Dar, oh, ironia! Amplasarea microfonului în fața Unității de Primiri Urgențe a fost fie o capodoperă de sarcasm administrativ, fie o dovadă de incompetență.
Și când colo, un sunet asurzitor răsună în depărtare. O ambulanță, urgentă, pacient. În timp ce președintele își întrerupe discursul, ca autospeciala nu putea trece pe silent, noi cei ce urmăream acest circ am rămas perplecși . Acesta este un moment în care ficțiunea și realitatea se intersectează într-un mod strident.
Nu e doar o scena caraghioasă, este un microcosmos al a ceea ce înseamnă să fii deconectat de realitatea pe care o guvernezi. Un adevărat teatru al absurdului politic, unde scenariul este scris de viața însăși, iar actorii… bine, ei par mai mult să recite dintr-o piesă pe care nu au înțeles-o niciodată.
Așadar, stimați concetățeni, haideți să tragem o concluzie!
Uneori, viața are un mod perfect de a ne arăta cât de nepotrivite pot fi decorurile pe care le alegem. Şi cât de departe sunt unele voci de adevăratele noastre urgente.
