Proiectul hidroenergetic de la Pașcani, blocat de zeci de ani, a fost analizat de o delegație guvernamentală. Oficialii promit accelerarea lucrărilor, dar birocrația rămâne o piedică majoră.AdsO delegație guvernamentală a ajuns astăzi la Pașcani pentru a evalua stadiul lucrărilor la obiectivul de investiții „Amenajarea Hidroenergetică Pașcani”, unul dintre cele mai vechi proiecte energetice aflate încă în execuție în România. Mulți politicieni pe parcursul a câtorva zeci de ani au „tranzitat” investiția iar la ora actuală stadiul este la fel de greoiu pe partea de investiții.Vizita a reunit reprezentanți ai administrației centrale, ai companiei Hidroelectrica, dar și oficiali locali, iar discuțiile s-au concentrat pe problemele care au întârziat proiectul, dar și pe pașii necesari pentru finalizarea acestuia.În cadrul declarațiilor de presă, deputatul PNL de Iași, Sorin Năcuță, a subliniat rolul fostului ministru al Energiei, Sebastian Burduja, în deblocarea finanțării și susținerea continuării lucrărilor.„Prezența domnului Sebastian Burduja astăzi la acest obiectiv nu este una întâmplătoare. Atât timp cât a fost ministru al Energiei, a susținut acest obiectiv și a asigurat finanțarea pentru continuarea lucrărilor”, a declarat Năcuță, care a criticat în același timp ceea ce a numit opoziția unor organizații de mediu față de proiecte energetice similare.La rândul său, Sebastian Burduja a vorbit despre importanța hidroenergiei pentru România și despre întârzierile majore care afectează proiectul de la Pașcani.„Hidroenergia salvează România. Este o sursă sigură, ieftină și curată. Avem în țară cel puțin 11 hidrocentrale în stadii avansate, iar Pașcani este una dintre ele. Faptul că acest proiect durează de 41 de ani este inacceptabil”, a declarat fostul ministru.Acesta a indicat drept principală cauză a întârzierilor birocrația și blocajele instituționale, oferind ca exemplu o contestație aflată pe masa Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, care ar fi întârziat cu luni de zile atribuirea contractului pentru echipamentele hidromecanice.„Este inacceptabil ca o procedură care ar trebui soluționată în 30 de zile să dureze șapte luni. Practic, din această cauză, lucrările nu pot avansa”, a punctat Burduja, făcând un apel public către instituție pentru urgentarea deciziei.Deși termenul oficial de finalizare este 2028, fostul ministru a avansat un scenariu optimist, sugerând că proiectul ar putea fi finalizat chiar mai devreme, dacă blocajele administrative sunt eliminate.Investiția are o putere instalată de aproximativ 9,4 MW și o producție anuală estimată la 25 GWh, însă rolul său depășește componenta energetică. Proiectul este considerat esențial pentru alimentarea cu apă, irigații și protecția împotriva inundațiilor în zonă.Reprezentanții de proiect au confirmat că una dintre principalele probleme tehnice rămâne lipsa echipamentelor hidromecanice, fără de care nu pot fi finalizate lucrările esențiale la baraj. În prezent, există întârzieri și în execuția unor componente structurale, inclusiv la digul de pe malul stâng.În ciuda acestor dificultăți, oficialii implicați în proiect au dat asigurări că lucrările continuă în limita posibilităților și că procedurile de expropriere sunt aproape de finalizare, fără litigii majore.Vizita s-a încheiat cu declarații de presă, fără o sesiune de întrebări din partea jurnaliștilor, ceea ce lasă încă multe necunoscute în privința termenelor reale și a soluțiilor concrete pentru deblocarea investiției.VIDEO:
Vizită guvernamentală la Hidrocentrala Pașcani. Discuții, promisiuni, blocaje și un termen optimist de finalizare
0
