Cuprins:Ucraina a lovit oraşul-port rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră, într-un atac masiv cu drone în noaptea de marţi spre miercuri, atac care, potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a ţintit acolo baza navală rusă, în timp ce surse ruseşti vorbesc de asemenea despre avarierea a două terminale pentru exportul de cereale, relatează miercuri agenţiile Reuters şi EFE, conform Agerpres.Atacul UcraineiÎntr-un mesaj pe reţelele de socializare, preşedintele ucrainean a descris operaţiunea drept „unică”, întrucât a lovit „ultima fortăreaţă principală a Flotei Ruse de la Marea Neagră”. Drone reactive Palianiţia, rachete Neptun şi drone maritime „au lovit cu precizie ţintele desemnate”, respectiv poziţii de apărare antiaeriană, docuri şi infrastructuri portuare, a susţinut Zelenski.De partea rusă, guvernatorul regiunii Krasnodar, Veniamin Kondratiev, regiune unde se află oraşul Novorossiisk, a declarat că un val masiv de atacuri ucrainene a vizat zona şi a ucis cel puţin două persoane, inclusiv un copil de 8 ani.La rândul său, primarul oraşului Novorossiisk, Andrei Kravcenko, a vorbit despre avarierea a mai mult de 20 de clădiri rezidenţiale, a patru întreprinderi pe care nu le-a precizat şi a patru unităţi de învăţământ. El a anunţat stare de urgenţă în oraş şi întreruperea furnizării apei către populaţie în urma avariilor provocate de atacul ucrainean.💥🇺🇦🇷🇺 Images très impressionnantes de cette nuit !Le port principal de Russie, Novorossïisk, met en arrêt son terminal céréalier !Dans la nuit, les forces de défense ont attaqué une base navale à Novorossiïsk à l’aide de drones réactifs „Palyanitsa”, de missiles „Neptun” et… pic.twitter.com/C5Et1yx0F4— Cyrille Amoursky (@AmourskyCyrille) August 12, 2026 …de la ligne de front. Le régime de Kiev présente #Novorossiïsk comme le dernier grand point d’appui de la flotte russe en mer Noire. Le président ukrainien Zelensky affirme avoir atteint des positions de défense antiaérienne, des quais ainsi que des infrastructures portuaires. pic.twitter.com/jDHCgv6gpn— Nanana365 (@nanana365media) August 12, 2026 Riposta RusieiŞi Rusia a continuat atacurile cu drone şi rachete asupra infrastructurilor portuare ucrainene, lovind din nou portul Odesa, cel mai mare port al Ucrainei, a confirmat şeful administraţiei militare a oraşului, Serhii Lisak, fără a oferi detalii.Rusia şi-a intensificat atacurile asupra infrastructurilor logistice şi de depozitare ale Ucrainei, încercând să-i perturbe acesteia în special exporturile de cereale, ca răspuns faţă de atacurile ucrainene asupra infrastructurilor energetice, portuare şi logistice ruseşti.
VIDEO Zelenski anunță o operațiune militară „unică”: Ucraina a lovit „ultima fortăreaţă principală a Flotei Ruse de la Marea Neagră"
0
