Comitetul Executiv al UEFA urmează să se reunească marţi la Salonic (Grecia) pentru o şedinţă în cadrul căreia vor fi desemnate oraşele gazdă ale finalelor Cupei Europei din 2028 şi 2029. De asemenea, forul va ratifica schimbarea formatului fazelor de calificare pentru Euro şi Cupa Mondială, care se va inspira în mare măsură din cel al actualei Ligi a Campionilor, potrivit news.ro.Potrivit As, UEFA ar urma să modifice formatul fazelor de calificare pentru Cupa Mondială şi Euro. Aceasta ar adopta acelaşi format ca cel în vigoare în Liga Campionilor, dar cu selecţii: o ligă de 36 de echipe (cele mai bune din Europa) în care fiecare naţiune va disputa şase meciuri, trei acasă şi trei în deplasare, împotriva unor adversari de niveluri diferite, în funcţie de cele trei urne în care va fi repartizată prin tragere la sorţi.Relansarea competitivităţii în preliminarii?Pentru a justifica această decizie, UEFA consideră că actualele faze de calificare pe echipe naţionale sunt monotone, puţin competitive şi puţin interesante pentru posturile de televiziune, precizează presa spaniolă.După noua formulă a Ligii Campionilor, introdusă în sezonul 2024-2025, forul condus de Aleksander Ceferin ar putea astfel să pună în aplicare un fel de „C1” al echipelor naţionale.Pentru a relansa interesul şi competitivitatea calificărilor, UEFA a implementat deja acest sistem în fotbalul feminin.Începând cu calificările pentru Euro 2025, acestea se dispută în formatul „Liga Naţiunilor”, cu şase meciuri.
UEFA pregătește un nou format pentru preliminariile Campionatului European și Cupei Mondiale
1
