Salariatul român sclavul unui stat eșuat
La un salariu brut de 1.000 de euro, un român rămâne cu doar 572 de euro în mână
Într-o lume unde echitatea fiscală și prosperitatea economică sunt adesea subiecte de dezbatere aprinsă, România pare să se afle într-o situație paradoxală. Recent, o analiză a sistemului de impozitare a muncii în Europa a scos la iveală un adevăr sumbru: la un salariu brut de 1.000 de euro, un român rămâne cu doar 572 de euro în mână, ceea ce reprezintă o rată de impozitare de aproape 43%. Această cifră nu este doar alarmantă, ci și dezolantă, mai ales când o comparăm cu alte țări europene.
De exemplu, în Olanda, un salariat cu același salariu brut rămâne cu 746 de euro, după o taxare de 25%. Această discrepanță nu doar că ridică semne de întrebare privind eficiența și echitatea sistemului fiscal românesc, dar și subliniază o problemă mai profundă: inegalitatea economică și povara fiscală disproporționată care cade pe umerii cetățenilor obișnuiți.
Cota unică de impozitare
În România, cota unică de impozitare, odată lăudată ca o măsură liberală și modernă, pare să nu mai fie suficientă pentru a asigura un mediu fiscal echitabil. În contrast, țări precum Olanda au implementat sisteme fiscale progresive, cu plafonări ale contribuțiilor pentru veniturile mici, permițând astfel cetățenilor să păstreze o parte mai mare din veniturile lor.
Raporturile coloniale moderne
Această situație reflectă o problemă mai largă a globalizării economice: raporturile coloniale moderne. În această nouă eră, țările dezvoltate beneficiază de pe urma investițiilor corporative globale, în timp ce țările mai puțin dezvoltate, cum ar fi România, sunt lăsate să se descurce cu resurse limitate. Aceste țări nu doar că nu au dreptul să taxeze adecvat aceste corporații, dar sunt și constrânse să se bazeze pe o bază industrială și comercială limitată, rămânând astfel dependente de munca și sacrificiul cetățenilor lor.
În acest context, statul român pare să fie prins într-un cerc vicios: lipsit de proprietatea bazei industriale și de comerț, se bazează excesiv pe impozitarea muncii, transformând astfel cetățeanul obișnuit în principalul contribuabil. Această abordare nu doar că este nesustenabilă pe termen lung, dar creează și un mediu economic în care disparitățile de venituri se adâncesc, iar posibilitățile de avansare și prosperitate sunt limitate.
Soluții?
Pentru a remedia această situație, este esențial ca România să își reevalueze sistemul fiscal și să caute soluții pentru a crea un mediu mai echitabil și sustenabil. Acest lucru ar putea include revizuirea cotei unice de impozitare, introducerea unor măsuri fiscale progresive, și crearea de stimulente pentru investiții și dezvoltare economică. De asemenea, este crucial ca statul să își asume un rol mai activ în negocierile internaționale, pentru a asigura că corporațiile multinaționale contribuie echitabil la bugetul național.
În concluzie, situația fiscală actuală din România nu este doar o problemă de finanțe publice, ci și un simptom al unor probleme mai profunde în structura economică și socială a țării. Este timpul ca România să ia măsuri decisive pentru a asigura un viitor mai prosper și mai echitabil pentru toți cetățenii săi.
