Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » „Sincer, toată lumea a fost șocată ca dracu’”. Ucrainenii, luați prin surprindere de anunțul lui Trump după discuția cu Putin

„Sincer, toată lumea a fost șocată ca dracu’”. Ucrainenii, luați prin surprindere de anunțul lui Trump după discuția cu Putin

by Salut Iasi


Cuprins:Delegația ucraineană aflată în Statele Unite pentru discuții privind un posibil armistițiu energetic cu Rusia a fost surprinsă de anunțul președintelui american Donald Trump privind ridicarea temporară a sancțiunilor asupra exporturilor de motorină rusească. Potrivit oficialilor ucraineni citați de The Kyiv Independent, decizia riscă să aducă Moscovei venituri suplimentare pentru finanțarea războiului și să slăbească poziția Kievului la negocieri, relateză The Kyiv Independent.Pe 9 octombrie, emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner le-au transmis membrilor delegației ucrainene că Trump se pregătește să relaxeze restricțiile asupra exporturilor de motorină din Rusia.Delegația venise în SUA pentru a discuta condițiile unui posibil armistițiu energetic, însă decizia americană ar fi avantajat economic Rusia fără ca Moscova să se angajeze să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene.„Nu era acolo doar delegația noastră, ci și una europeană”, a declarat pentru The Kyiv Independent un înalt oficial ucrainean. „Doar că toată lumea stătea acolo ca proasta”.Kievul suspectează că Washingtonul negociase deja cu MoscovaTrump a anunțat măsura după o convorbire telefonică cu președintele rus Vladimir Putin, susținând că Rusia va livra milioane de tone de motorină către SUA și pe piețele globale.Kievul nu fusese informat în prealabil despre decizie. Pentru oficialii ucraineni, momentul a ridicat suspiciuni că Washingtonul negociase deja cu Moscova, în timp ce reprezentanții Ucrainei și ai Europei discutau încă termenii unui posibil armistițiu.„Am simțit că e o capcană”, a spus un înalt oficial ucrainean. „Sincer, toată lumea a fost șocată ca dracu’”.Departamentul Trezoreriei SUA a anunțat că Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) va emite o licență temporară care permite livrarea de motorină rusească pe piața globală.Un oficial ucrainean a susținut că măsura fusese pregătită din timp, indicând data de 7 aprilie, când urma să expire derogarea.„Au ridicat sancțiunile până pe 7 aprilie… Deci pregăteau asta pentru 7 octombrie. E un cadou de ziua lui Putin. Numără cele șase luni”, a spus acesta.Trump i-a cerut lui Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor ruseștiTensiunile dintre Kiev și Washington se acumulaseră de mai multe săptămâni. Trump îi ceruse anterior președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra instalațiilor energetice rusești.„Domnul Zelenski trebuie să facă un singur lucru. Trebuie să înceteze să mai distrugă motorina din Rusia”, i-a transmis Trump pe 13 septembrie.Kievul susține că un armistițiu energetic trebuie să se aplice ambelor părți, astfel încât și Rusia să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene.Oficialii ucraineni se tem că oprirea unilaterală a atacurilor ar proteja infrastructura energetică rusă, fără să pună capăt loviturilor Moscovei asupra centralelor și stațiilor electrice din Ucraina.Potrivit unui participant la discuții, reprezentanții Kievului au fost avertizați că Washingtonul ar putea întrerupe schimbul de informații de intelligence care ajută Ucraina să identifice și să lovească ținte de pe teritoriul Rusiei.„Sper că americanii nu le vor da și sisteme Patriot ca să-și apere rafinăriile”, a declarat un oficial ucrainean.Kievul a transmis că nu va opri atacurile asupra rafinăriilor rusești în lipsa unor măsuri reciproce din partea Moscovei.„A fost o tâmpenie a naibii să îngropi ideea unui armistițiu energetic cu o asemenea mișcare”, a spus un oficial ucrainean.Atacurile asupra infrastructurii energetice continuăLa câteva ore după anunțul lui Trump, drone ucrainene au lovit un terminal de încărcare a petrolului din Rostov-pe-Don, în Rusia. Pe 10 octombrie, Rusia a lansat atacuri cu drone și rachete asupra Kievului, vizând inclusiv infrastructura energetică.În seara zilei de 9 octombrie, Zelenski a criticat decizia Washingtonului, afirmând că aceasta îi permite Moscovei să obțină venituri suplimentare pentru continuarea războiului.„Asta doar îl alimentează pe Putin și îi permite să ducă și mai mult război”, a spus Zelenski. „Și chiar în momentul în care vorbim despre pace, SUA permit Rusiei să exporte motorină”.Președintele ucrainean a acuzat Washingtonul că a folosit delegația Kievului pentru a crea aparența unor negocieri constructive.„Cred că echipa noastră este folosită pur și simplu ca o perdea de fum. Cu siguranță nu este corect și cu siguranță nu așa ar trebui să se comporte partenerii”, a declarat Zelenski, numind decizia „o decizie slabă a partenerilor noștri puternici”.Kievul leagă decizia Washingtonului de războiul din IranUn oficial ucrainean a sugerat că măsura administrației Trump ar putea avea legătură cu efectele războiului din Iran asupra pieței energetice.„E clar că Trump nu vrea să recunoască faptul că războiul său împotriva Iranului a fost cel care le-a creat atâtea probleme americanilor”, a spus oficialul.Kievul se teme că relaxarea temporară a sancțiunilor va consolida poziția economică a Moscovei, în timp ce presiunile americane ar putea limita capacitatea Ucrainei de a ataca infrastructura care contribuie la finanțarea războiului. Un armistițiu energetic rămâne dificil de obținut în lipsa unui acord privind condițiile aplicate ambelor părți.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu