Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Serbia este marea favorită a Campionatului European de baschet masculin – EuroBasket 2025

Serbia este marea favorită a Campionatului European de baschet masculin – EuroBasket 2025

by Salut Iasi


Echipa Serbiei, marea favorită a Campionatului European de baschet masculin – EuroBasket 2025, găzduit de Cipru, Polonia, Finlanda şi Letonia, a fost eliminată de Finlanda, în optimile de finală, sâmbătă, la Riga, cu scorul de 92-86, transmite AFP, citat de Agerpres.În ciuda unei evoluţii apreciate a starului Nikola Jokic (33 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive), sârbii au fost surprinşi de Finlanda, care a reuşit o prestaţie de înalt nivel.De partea cealaltă, nordicii au fost conduşi şi ei de o vedetă din NBA, Lauri Markkanen (Utah Jazz), care a încheiat cu 29 de puncte, 8 recuperări şi 3 pase decisive.În sferturi, Finlanda va întâlni învingătoarea dintre Georgia şi Franţa.Într-un derby baltic, Letonia, echipa gazdă, a fost întrecută de Lituania cu 88-79, în ciuda unei performanţe remarcabile a lui Kristaps Porzingis (34 puncte, 19 recuperări).Turcia a trecut cu 85-79 de Suedia, o debutantă în faza eliminatorie a EuroBasket, esenţial pentru victorie fiind starul Alperen Şengun, cu 24 puncte, 16 recuperări, 6 pase decisive.Portugalia, o altă debutantă în faza eliminatorie, a fost eliminată de Germania, victorioasă fără drept de apel, cu 85-58. Totuşi, campioana mondială a fost condusă la pauză (32-31) de Portugalia, aflată pe locul 56 în clasamentul FIBA.Rezultatele de sâmbătă din optimi:Turcia – Suedia 85-79Germania – Portugalia 85-58Lituania – Letonia 88-79Serbia – Finlanda 86-92Duminică vor avea loc meciurile:Polonia – Bosnia-HerţegovinaFranţa – GeorgiaItalia – SloveniaGrecia – Israel

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu