Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Rusia ar pregăti atacuri cu drone și rachete împotriva aliaților Ucrainei. Avertismentul premierului Donald Tusk

Rusia ar pregăti atacuri cu drone și rachete împotriva aliaților Ucrainei. Avertismentul premierului Donald Tusk

by Salut Iasi


Cuprins:Planurile Rusiei în cadrul războiului său împotriva Ucrainei includ atacuri „hibride” cu drone şi rachete împotriva aliaţilor europeni ai Kievului, a declarat joi prim-ministrul polonez Donald Tusk, transmite AFP, conform Agerpres.”Planul rus, potrivit evaluărilor serviciilor de informaţii (…), include atacuri hibride cu drone şi rachete împotriva ţărilor care sprijină Ucraina, inclusiv Polonia”, a afirmat premierul Tusk într-un discurs în faţa Parlamentului.”Există un risc real ca dronele (…) să poată ajunge pe teritoriul uneia sau mai multor ţări de pe flancul estic al NATO”, a adăugat el.Moscova ar urmări să slăbească unitatea NATOÎn pofida posibilelor „daune”, „naraţiunea oficială (a Moscovei) va fi aceea că este vorba de un accident”, a mai declarat şeful executivului polonez.”Obiectivul (…) este, de asemenea, să slăbească coeziunea generală a NATO şi (…) să convingă ţările NATO (…) că articolul 5 (care prevede apărarea reciprocă, n.r.) este mai degrabă teoretic decât real”, a continuat Tusk.Tusk merge vineri în UcrainaPrim-ministrul polonez urmează să meargă vineri în Ucraina, unde are prevăzut, printre altele, să se întâlnească cu omologul său slovac Robert Fico.Polonia, vecină cu Ucraina, Belarusul aliat Moscovei şi enclava rusă Kaliningrad, a acuzat Rusia de „sabotaj” de mai multe ori de la începutul ofensivei ruse împotriva Kievului în februarie 2022. Teritoriul său este principala rută de tranzit pentru ajutorul militar şi umanitar occidental către Ucraina.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu