Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a îndemnat pe preşedintele american Donald Trump, într-o convorbire telefonică, să continue eforturile diplomatice pentru a pune capăt războiului cu Iranul, a anunţat marţi preşedinţia turcă, relatează dpa şi Reuters, potrivit Agerpres.Erdogan a subliniat importanţa „utilizării la maximum a diplomaţiei” şi şi-a exprimat speranţa că negocierile cu vecinul estic al Turciei, Iranul, se vor relua în curând, conform unui comunicat al biroului său de comunicare, postat pe X.Turcia va sprijini eforturile de promovare a păcii, se arată în comunicat.Un acord-cadru încheiat între Iran şi Statele Unite la mijlocul lunii iunie a expirat luni. Acesta avea scopul de a pregăti calea pentru un armistiţiu, redeschiderea Strâmtorii Ormuz şi găsirea unei soluţii de pace pe termen lung.Cu toate acestea, până în prezent nu s-au înregistrat progrese diplomatice semnificative, eforturile de relansare a negocierilor rămânând blocate.Discuţia dintre Erdogan şi Trump vine după ce un înalt oficial iranian a declarat luni pentru Reuters că Iranul va trece la o postură militară „complet ofensivă”, deoarece eforturile de negociere a unui sfârşit permanent al războiului au stagnat, Washingtonul excluzând prelungirea unui acord temporar de încetare a focului.Turcia, care are a doua cea mai mare armată a NATO şi se învecinează cu Iranul, a cerut în repetate rânduri încetarea războiului. Ankara a menţinut un contact strâns cu Statele Unite, Iranul şi mediatori precum Pakistanul şi Qatarul, acţionând totodată ca intermediar între părţi.
Recep Erdogan îi cere lui Trump să continue eforturile diplomatice în privinţa războiului cu Iranul
1
