Fotbalistul echipei naționale a României, Andrei Rațiu, a subliniat marți că jucătorii primei reprezentative trebuie să fie în continuare uniți pentru a câștiga toate cele șase puncte din confruntările cu Kosovo și Lituania, primele din noul sezon al Ligii Națiunilor.
„Avem o șansă importantă pentru calificarea în play-off-ul Cupei Mondiale prin Liga Națiunilor. Trebuie să păstrăm unitatea și să obținem toate cele șase puncte din aceste prime meciuri. Este o onoare să colaborez cu Mircea Lucescu, aștept cu nerăbdare să începem”, a declarat fundașul într-un interviu acordat FRF TV.
„Ne așteaptă partide dificile, știm cât de greu a fost în Kosovo în trecut. Vor exista multe dueluri, de aceea trebuie să fim uniți și să jucăm în conformitate cu capacitățile noastre pentru a obține cele trei puncte acolo. Apoi, acasă, să jucăm curajos alături de suporterii noștri pentru a continua pe un drum pozitiv. Vreau să le transmit fanilor că vom da tot ce avem mai bun, cum am făcut întotdeauna, și îi așteptăm să ne susțină la fel de puternic ca și până acum”, a adăugat el.
Andrei Rațiu evocă cu plăcere perioada petrecută în această vară la Campionatul European din Germania.
„Euforia de după EURO încă se simte puțin, dar pot spune că a trecut. Aceasta a fost cea mai frumoasă perioadă din cariera mea, am fost cu adevărat trist când am plecat de acolo (n.r. – din Germania)”, a explicat Rațiu.
Lotul echipei naționale de fotbal a României s-a reunit duminică la Centrul de Fotbal Mogoșoaia, înainte de debutul în noua ediție a Ligii Națiunilor, prima acțiune după EURO 2024. Acesta a reprezentat totodată prima întâlnire cu jucătorii sub comanda lui Mircea Lucescu, care a revenit în funcția de selecționer al reprezentativei României, pe care a mai deținut-o acum 38 de ani.
Echipa națională a României va juca împotriva Kosovo-ului pe 6 septembrie (ora 21:45, Stadionul ”Fadil Vokrri” din Prishtina) și Lituania pe 9 septembrie (ora 21:45, Stadionul Steaua din București), în primele două partide din sezonul 2024-2025 al Ligii Națiunilor.
