Echipa CSM Bucureşti a fost învinsă miercuri, în deplasare, de formaţia elveţiană Kadetten Schaffhausen, scor 39-32 (16-16), în primul meci din grupa C a European League, potrivit news.ro.Principalii marcatori ai meciului au fost Rikharosson 14 goluri, Tilsted 6, Maros 4, pentru gazde, respectiv Drăgan 11, Przytula 5, Chiraţcu 3, Dascălu 3, pentru CSM Bucureşti.În cealaltă partidă din etapa inaugurală a grupei C, HC Izvidac – Chambery Savoie, scor 34-33.CSM Bucureşti va debuta în faţa propriilor fani în această grupă, în 6 octombrie, când va primi vizita formaţiei Chambery Savoie Mont Blanc Handball.În grupa E evoluează şi vicecampioana HC Buzău.Din acest sezon a fost schimbat regulamentul din European League. Au fost eliminate tururile preliminare, iar din cele opt grupe doar primele două clasate se califică mai departe, adică în play-off.În această fază se alătură echipele eliminate din grupele Ligii Campionilor (locurile 3-4) şi cele 28 de formaţii în total vor juca eliminatoriu pentru calificarea în optimi. Acolo vor ajunge şi două echipe de pe locul 5 în grupele principale ale Ligii Campionilor, pentru un total de 16.Se va continua eliminatoriu în sferturile de finală, urmate de Turneul Final Four.
CSM București a pierdut cu Kadetten Schaffhausen în primul meci din European League
2
