Cuprins:PSD a revenit la guvernare și când s-a ”aprins lumina” a ieșit la iveală faptul că la USR funcționa ca uns sistemul ”Pile-Cunoștințe-Relații”. Zeci de oameni ai USR au fost înșurubați pe funcții importante, plătite regește, o practică pe care liderii partidului o înfierau în trecut, dar pe care au aplicat-o imediat după ajungerea la guvernare.PSD: Dublul standard al USR nu se oprește niciodată!”Dublul standard al USR nu se oprește niciodată!„Faraonii” integrității au uitat rapid de propriile declarații și de principiile pe care le clamau când erau în opoziție. Le-au fost de ajuns câteva luni la putere pentru a-și pune oamenii în funcții bine remunerate.Doar în companiile din subordinea Ministerului Economiei, USR și-a pus 32 de persoane în 38 de poziții din consiliile de administrație ale companiilor de stat. Acestea cumulează venituri de aproximativ 276.000 de lei pe lună.Cine sunt oamenii promovați de USR în aceste funcții? Foști parlamentari, persoane condamnate penal sau membri de partid numiți în funcții din care încasează mii de euro lunar. Nicu Fălcoi, fost parlamentar USR, are un venit lunar total de 24.000 de lei doar din consiliile de administrație. Adriana Miron, condamnată penal pentru abuz în serviciu, câștigă lunar aproape 20.000 de lei din cele două funcții de administrator special la Pirochim Victoria și IOR S.A. La aceste sume s-a adăugat și salariul de secretar general al Ministerului Economiei, funcție pe care a ocupat-o până la învestirea noului Guvern. Ion Daniel Popescu încasează și el 22.000 de lei lunar din cele două consilii de administrație în care a fost numit la propunerea ministrului USR: Uzina Mecanică București și Sanevit. Aurora-Speranța Munteanu, deși este pensionară, a fost numită administrator special la Romarm, cu un venit lunar de 17.000 de lei. Aceasta a fost și consilier onorific al fostei viceprim-ministre Oana Gheorghiu.Când vine vorba despre companii, există unele în care USR a numit oameni în aproape tot consiliul de administrație. De exemplu, la Societatea Națională de Radiocomunicații, 6 dintre cei 7 membri ai CA au fost numiți de USR, cu o indemnizație lunară de 14.000 de lei. La Societatea Națională a Apelor Minerale, toți membrii CA sunt USR. Printre aceștia se află și fostul senator USR Cristian Bordei.USR face ce știe cel mai bine: cere standarde doar când este vorba despre PSD, dar uită rapid de ele când ajunge la putere!”, arată un comunicat al PSD.Lista oamenilor plasați de USR în poziții cheie și pe lefuri generoaseLista cuprinde administratori speciali și membri ai consiliilor de administrație din societăți precum Romaero, Societatea Națională de Radiocomunicații, Uzina Mecanică Cugir, Avioane Craiova, IOR, Carfil sau Telegondola Mamaia.Datele centralizate arată că unele persoane ocupă simultan mai multe funcții în companii diferite, beneficiind de indemnizații distincte. Unul dintre exemple este Nicu Fălcoi, care figurează în evidențe la Uzina Mecanică Cugir, Mecanica Orăștie și Uzina Mecanică Orăștie. Pentru ultimele două poziții sunt menționate indemnizații de câte 3.500 de lei, iar mandatul de la Uzina Mecanică Orăștie ar fi fost prelungit începând cu 4 noiembrie.Un alt caz este cel al lui Mihai Ghinescu, care apare atât ca administrator special la Carfil SA, cu o indemnizație de 15.000 de lei, cât și ca membru în Consiliul de Administrație al societății Ape Minerale, unde indemnizația indicată este de 3.900 de lei. La rândul său, Liviu Mălureanu figurează în conducerea Telegondola Mamaia, cu o indemnizație de 3.000 de lei, și în Consiliul de Administrație al Conversmin, unde primește, potrivit tabelului, 3.700 de lei.Cele mai mari indemnizații din lista analizată sunt menționate la IOR SA, unde Adriana Miron figurează ca administrator special, cu 18.000 de lei, și la Romaero, unde Aurora Speranța Munteanu are o indemnizație de 17.000 de lei. La Carfil SA, Mihai Ghinescu este remunerat cu 15.000 de lei, aceeași sumă fiind trecută și pentru Ion Daniel Popescu, administrator special la Uzina Mecanică București.Un caz aparte este cel al Societății Naționale de Radiocomunicații, unde sunt menționați șapte membri ai conducerii, fiecare cu o indemnizație de 14.000 de lei. Printre aceștia se numără Corneliu Vișoianu, care apare și ca director general la Uzina Mecanică Plopeni. În document este menționată și o legătură de familie: acesta ar fi soțul Danielei Vișoianu, directoare de cabinet a ministrului Irinel Darău.Lista include și persoane numite în companii cu probleme financiare. Ion Daniel Popescu figurează ca administrator special la Sanevit, societate aflată în faliment, cu o indemnizație de 7.000 de lei. În același timp, Cristina Elena Bibarț este menționată ca membru în Consiliul de Administrație al Orange România, cu o indemnizație de 2.500 de euro. Tabelul indică faptul că aceasta este soția primarului din Arad.În total, evidența cuprinde poziții în zeci de structuri de conducere, de la societăți din industria de apărare și companii cu capital de stat până la societăți din turism și comunicații. Schimbarea acestor numiri ar urma să facă parte din procesul de înlocuire a reprezentanților USR din structurile de conducere ale companiilor.Indemnizațiile menționate sunt cele din documentul analizat și nu reprezintă neapărat venituri nete. De asemenea, în cazul persoanelor care ocupă mai multe poziții, sumele trebuie raportate separat la fiecare mandat.Oamenii USR care sunt buni la toateMai multe persoane din listă ocupă concomitent poziții de conducere sau administrare în companii diferite:Nicu Fălcoi: Ocupă poziții la Uzina Mecanică Cugir (17.000 lei) și Uzina Mecanică Orăștie / Mecanica Orăștie (3.500 lei).Ion Daniel Popescu: Activează ca administrator special la Uzina Mecanică București (15.000 lei) și Sanevit (7.000 lei – companie aflată în faliment).Adriana Miron: Ocupă poziția de administrator special la Pirochim Victoria (1.700 lei) și IOR SA (18.000 lei).Alexandru Cosmin Gheorghe: Membru la Societatea Națională de Radiocomunicații (14.000 lei) și administrator special la Fabrica de pulberi Făgăraș.Mihai Ghinescu: Administrator special la Carfil SA (15.000 lei) și membru CA la Ape Minerale (3.900 lei).Corneliu Vișoianu: Director general la Uzina Mecanică Plopeni și membru în consiliul Societății Naționale de Radiocomunicații (14.000 lei).Liviu Mălureanu / Malureanu: Membru CA la Telegondola Mamaia (3.000 lei) și la Conversmin (3.700 lei).Cele mai mari lefuri încasateAdriana Miron (IOR SA): 18 000 lei.Aurora Speranța Munteanu (Romaero): 17 000 lei.Nicu Fălcoi (Uzina Mecanică Cugir): 17 000 lei.Ion Daniel Popescu (Uzina Mecanică București): 15 000 lei.Mihai Ghinescu (Carfil SA): 15 000 lei.Cristina Elena Bibarț (Orange România CA): 2 500 euro (aproximativ 12.400 lei).Sistemul ”pile, relații, cunoștințe” funcționează din plin și la USRCristina Elena Bibarț (Orange România) este identificată în note ca fiind soția primarului din Arad.Corneliu Vișoianu este menționat ca fiind soțul directoarei de cabinet a lui Irinel Darău.Alexandru Cosmin Gheorghe este asociat politic cu filiala USR Brașov.Este evidențiată plata unui administrator special (Ion Daniel Popescu – 7.000 lei) la o companie aflată deja în faliment (Sanevit).
PSD a ”aprins lumina” în Guvern și dezvăluie lista oamenilor USR, înșurubați pe funcții cheie și lefuri uriașe
3
