Cuprins:Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 46 de ani și cu probleme de vedere, ar fi ajuns să lupte pentru Rusia după ce i s-ar fi pus în față două variante: să fie expulzat din țară sau să intre în armata rusă. Bărbatul ar fi semnat contractul militar, iar câteva săptămâni mai târziu ar fi fost trimis în Ucraina, unde ar fi murit, potrivit Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR).De la centrul pentru migranți, direct spre armata rusăVictor Tabîrță, născut la 11 ianuarie 1980, ar fi intrat în atenția autorităților ruse în primăvara acestui an. Potrivit informațiilor prezentate de serviciul ucrainean de informații, pe 8 martie 2026, forțele de ordine din Dankov, regiunea Lipețk, au emis o decizie prin care șederea sa în Rusia era considerată ilegală.Moldoveanul ar fi primit o amendă de 5.000 de ruble, echivalentul a aproximativ 50 de euro, fiind totodată informat că urma să fie expulzat de pe teritoriul Federației Ruse.Ulterior, Tabîrță ar fi fost dus într-un centru special destinat migranților. Acolo, susține GUR, bărbatului i-ar fi fost prezentate două posibilități: deportarea sau încheierea unui contract pentru a servi în armata rusă.Cetățeanul moldovean ar fi optat pentru cea de-a doua variantă.Contract semnat în aprilie, trimis pe front în luna maiPotrivit GUR, Victor Tabîrță a semnat contractul cu armata rusă la 28 aprilie 2026. După înrolare, acesta ar fi fost transferat într-un centru în care a urmat pregătirea militară.Perioada de instruire ar fi fost una scurtă. În prima jumătate a lunii mai, moldoveanul ar fi ajuns deja pe frontul din Ucraina.Serviciul ucrainean de informații afirmă că, aproximativ o lună mai târziu, în iunie, Victor Tabîrță ar fi fost ucis în regiunea Harkiv.GUR: Bărbatul avea probleme de vedereGUR susține că moldoveanul avea deficiențe de vedere la unul dintre ochi. Familia sa ar locui în orașul Lipețk. Potrivit aceleiași surse, soția lui Victor Tabîrță și fiica acestuia, născută în 2007, sunt cetățene ale Federației Ruse.Cel puțin 857 de moldoveni ar fi fost recrutați de RusiaCazul lui Victor Tabîrță nu ar fi unul izolat, potrivit informațiilor prezentate de serviciul militar de informații al Ucrainei.GUR afirmă că datele proiectului ucrainean „Vreau să trăiesc” („Хочу жить”) indică faptul că Rusia ar fi recrutat ilegal cel puțin 857 de cetățeni ai Republicii Moldova pentru a participa la războiul împotriva Ucrainei.Dintre moldovenii identificați, moartea a 81 de persoane ar fi fost deja confirmată, susține serviciul ucrainean. Alte opt persoane s-ar afla în captivitate.GUR îi îndeamnă pe cetățenii străini care luptă în armata rusă să se predea voluntar forțelor ucrainene, susținând că această variantă le-ar putea salva viața.Autoritățile de la Chișinău au avertizat în repetate rânduri asupra pericolului ca cetățeni ai Republicii Moldova să fie atrași sau constrânși să se înroleze în forțele armate ale Rusiei.
Moldovean aproape orb, constrâns în Rusia să aleagă între deportare și înrolarea în armată. A murit pe front în Ucraina
0
