Cuprins:Curtea Supremă a Statelor Unite a respins luni solicitarea lui Donald Trump de anulare a verdictului prin care a fost obligat să plătească despăgubiri de 5 milioane de dolari scriitoarei E. Jean Carroll, după ce un juriu a concluzionat că a liderul american agresat-o sexual și a defăimat-o, relatează Mediafax.Decizia instanțeiInstanța supremă a refuzat să preia cazul, fără explicații, lăsând astfel în vigoare hotărârea pronunțată în 2023 de un tribunal federal din New York.Avocații lui Trump, citați de Associated Press, au susținut că procesul a fost influențat de deciziile judecătorului privind administrarea probelor. Poziția lui TrumpEi au contestat, între altele, audierea a două femei care au afirmat că au fost agresate sexual de Trump în urmă cu mai multe decenii. Președintele american a negat toate acuzațiile.În documentele depuse la Curtea Supremă, apărarea a susținut că judecătorul a încălcat regulile federale privind administrarea probelor și a argumentat că menținerea verdictului afectează exercitarea atribuțiilor prezidențiale.„Un astfel de tratament aplicat unui președinte nu poate fi acceptat”, a declarat unul dintre avocații lui Trump, Justin D. Smith, nominalizat de acesta pentru funcția de judecător la o curte federală de apel.Cine e E. Jean CarrollE. Jean Carroll, fostă editorialistă și realizatoare de televiziune, a declarat în timpul procesului că Donald Trump a agresat-o sexual în primăvara anului 1996, într-o cabină de probă a magazinului Bergdorf Goodman din New York. Juriul nu l-a găsit răspunzător pentru viol, dar a decis că acesta a agresat-o sexual și a defăimat-o ulterior, când i-a negat public acuzațiile.Într-un alt proces privind defăimarea, un alt juriu i-a acordat lui Carroll despăgubiri suplimentare de 83,3 milioane de dolari. Trump contestă și această hotărâre, însă dosarul nu a ajuns încă pe rolul Curții Supreme.În ultimii ani, Trump a obținut rezultate mixte în instanțe. Curtea Supremă i-a recunoscut în 2024 o imunitate extinsă pentru acte oficiale comise în timpul mandatului prezidențial, însă a respins și alte solicitări formulate de acesta în dosarele care îl vizează.
Lovitură pentru Donald Trump: pierde în justiție și acum trebuie să achite despăgubiri de 5 milioane de dolari
2
