Cuprins:Meta a fost obligată de un tribunal din statul american New Mexico să achite încă 567 de milioane de dolari într-un proces privind protecția copiilor pe platformele sale. Decizia ridică valoarea totală a despăgubirilor la 942 de milioane de dolari și reprezintă cea mai severă hotărâre pronunțată până acum împotriva companiei în materie de siguranță a minorilor, relatează BBC.Judecătorul Bryan Biedscheid a decis că Meta trebuie să plătească încă 567 de milioane de dolari pentru că nu a informat în mod adecvat publicul cu privire la riscurile pe care platformele sale le pot reprezenta pentru copii.Noua sancțiune se adaugă celor 375 de milioane de dolari stabilite anterior în același dosar, astfel că suma totală pe care compania trebuie să o achite ajunge la 942 de milioane de dolari.Magistratul a apreciat că Meta reprezintă o „pacoste publică”, comparând efectele platformelor sale asupra copiilor cu impactul poluării asupra mediului. Potrivit deciziei, compania trebuie să constituie un fond destinat limitării efectelor negative produse în viitor.Comparația făcută de judecătorÎn motivarea hotărârii, Bryan Biedscheid a comparat modul de funcționare al Meta cu cel al unei fabrici.Potrivit acestuia, publicitatea și conținutul distribuit reprezintă produsul companiei, iar „prejudiciul psihologic şi exploatarea sexuală a copiilor constituie poluarea care trebuie combătută”.Judecătorul a mai concluzionat că efectele produse de platformele Meta au depășit nivelul unor incidente izolate și au devenit o problemă de sănătate și siguranță publică.„La fel cum poluarea nocivă produsă de o fabrică poate aduce atingere dreptului publicului larg la un aer rezonabil de curat, efectele dăunătoare ale platformelor Meta asupra copiilor nu rămân limitate la aceste platforme, ci se extind la internet în ansamblu şi, ceea ce este poate cel mai îngrijorător, în lumea reală, creând o povară socială comună şi un prejudiciu pentru copiii afectaţi, familiile şi şcolile acestora, precum şi pentru spitale şi forţele de ordine”, a scris judecătorul.Este, totodată, prima situație în care o companie de social media este considerată, printr-o hotărâre judecătorească, o perturbare a ordinii publice.Compania, care deține Facebook, Instagram, WhatsApp și Threads, respinge verdictul și spune că îl va ataca în instanță.„Nu suntem de acord cu hotărârea şi vom face apel”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta.Acesta a adăugat:„Depunem eforturi susţinute pentru a asigura siguranţa utilizatorilor pe platformele noastre şi am fost transparenţi cu privire la provocările legate de identificarea şi eliminarea actorilor rău intenţionaţi şi a conţinutului dăunător. Rămânem încrezători în istoricul nostru privind protecţia adolescenţilor în mediul online şi vom continua să ne apărăm împotriva acuzaţiilor care denaturează faptele”.Compania anunțase deja că va contesta și verdictul anterior din același dosar.Cum s-a ajuns la procesLitigiul a început în 2023, după ce autoritățile din New Mexico au acuzat Meta că platformele sale au expus copiii la materiale cu conținut sexual explicit și la contacte cu prădători sexuali.În prima etapă a procesului, instanța a stabilit că Meta a încălcat în repetate rânduri legislația statului privind practicile comerciale neloiale, concluzionând că algoritmii de recomandare direcționau utilizatorii tineri către conținut și contacte dăunătoare.Meta se confruntă în prezent cu mii de procese similare în Statele Unite, iar la începutul acestui an a pierdut un alt caz în Los Angeles pe acuzații asemănătoare.Unde vor ajunge baniiFondul pe care Meta este obligată să îl constituie va finanța măsuri pentru reducerea efectelor produse asupra copiilor.Din totalul sumei, 420 de milioane de dolari vor fi direcționați către programe clinice, servicii de sănătate comportamentală și specialiști care să contribuie la tratarea victimelor.Alte fonduri vor susține programe de prevenție și instruire dedicate profesorilor și personalului medical privind efectele rețelelor sociale asupra minorilor.Restricții noi pentru utilizatorii minoriHotărârea impune Meta și o serie de măsuri obligatorii pentru protejarea copiilor.Compania trebuie să se asigure că:* niciun cont aparținând unui utilizator sub 18 ani nu este recomandat adulților;* niciun adult nu poate trimite mesaje unui utilizator minor;* utilizatorii minori nu pot trimite sau primi imagini cu nuditate;* este aplicată o „politică de o singură abatere pentru utilizatorii adulţi care se implică în exploatarea sexuală a copiilor”.În plus, Meta va trebui să:* elimine afișarea numărului de „like-uri” pentru utilizatorii sub 18 ani;* blocheze notificările push între orele 22:00 și 07:00, precum și în timpul programului școlar, între 08:00 și 15:00, în zilele lucrătoare;* introducă o limită obligatorie de utilizare de 90 de ore pe lună pentru minori pe Facebook și Instagram, echivalentul a aproximativ trei ore pe zi.Săptămâna viitoare, compania va fi din nou în fața instanței, în California, unde aproape trei zeci de procurori generali au deschis un nou proces privind presupuse încălcări ale legislației referitoare la protecția datelor și confidențialitatea copiilor.
Lovitură fără precedent pentru gigantul rețelelor sociale. Meta primește cea mai dură sancțiune dintr-un proces privind siguranța copiilor
0
