Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Jucătorul Dan Nistor continuă la 'U' Cluj până în vara anului 2026

Jucătorul Dan Nistor continuă la 'U' Cluj până în vara anului 2026

by Salut Iasi

Decarul Universității Cluj, Dan Nistor (36 de ani), continuă în tricoul „Șepcilor roșii”. Nistor a semnat prelungirea contractului scadent în vara anului 2025 și va fi jucătorul lui „U” și în stagiunea 2025-2026, transmite clubul de la Cluj.`Fotbalistul sosit la Universitatea în luna februarie a anului 2023 a debutat pentru „studenți” la doar patru zile de la venirea la „U”, într-o remiză, 2-2 în deplasare cu Chindia Târgoviște (17 februarie 2023). Nistor a devenit într-un timp foarte scurt una dintre piesele de bază ale angrenajului echipei noastre și a strâns nu mai puțin de 80 de meciuri în toate competițiile pentru „U”, reușind să marcheze 26 de goluri și să ofere 17 pase decisive. În stagiunea precedentă (2023-2024), acesta a fost golgheterul echipei, punctând de 14 ori și contribuind cu alte zece assist-uriÎn actualul sezon, Nistor a evoluat în toate cele 21 de etape disputate până acum în Superligă. Mijlocașul „Șepcilor roșii” a contribuit cu șase goluri și patru pase decisive, fiind ales de suporteri Omul Meciului în trei rânduri, la finalul partidelor cu CFR Cluj (3-2), din Gruia, Rapid București (2-0) și Oțelul Galați (2-0).Odată cu transferul la Universitatea și aparițiile constante în primul 11,Nistor a avut ocazia de a intra în primii zece fotbaliști români în ceea ce privește numărul de prezențe în prima divizie. Cu 463 de apariții pe prima scenă, Dan Nistor ocupă poziția a 8-a, la doar două meciuri distanță de locul 7, ocupat de Paul Cazan”, transmite `U` Cluj.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu