Horoscop 26.07.2023

Iulie se apropie de final. Însă, a venit pentru noi cu o mulțime de posibilități, mai ales pe plan amoros, dar și partenerial. Să nu uităm că retrogradarea lui Venus în Leu ne obligă să ne iubim cu adevărat, chiar dacă nu o face în cel mai frumos mod cu putință. De fapt, ne putem da seama de unele greșeli pe care le-am făcut în trecut, ca să putem aborda în mod diferit relațiile în care ne aflăm.

Marte este în Fecioară de la 10 iulie, tranzit care va dura până la 27 august. Acesta ne transformă din greier în furnică. De altfel, o să trecem de la nevoia de validare cu orice preț, la nevoia de a munci și la cea de eficientizare.

Până pe 27 august, astrele ne recomandă să fim mai disciplinați și mai exigenți.

De asemenea, schimbarea axei Nodurilor Lunare, care s-a petrecut pe 12 iulie, va schimba ceva din raportarea față de identitatea proprie.

Pe 27 iulie, Mercur face o conjuncție cu Venus retrogradă în semnul Leului. Vorba dulce mult (re)aduce! O zi nemaipomenită pentru a ne declara sentimentele, mai ales dacă le-am ținut secrete mult timp. Mulți își vor contacta, mai ales online, foști parteneri. Reușim să găsim cele mai potrivite cuvinte atunci când trebuie să convingem pe cineva de ceva. Comunicarea este una plăcută. De altfel, talentul oratoric ne poate duce pe culmi uimitoare.

Tot mâine, Mercur va intra în semnul Fecioarei. Dacă până acum am fost guvernați de gândirea și comunicarea contopită cu energia Leului cea plină de dorința de strălucire, de încredere, atrasă de distracție și de vacanță, iată că mergem spre natura practică și destul de critică a lucrurilor. Mercur în semnul Fecioarei ni se va prezenta precum o furnică isteață, interesată de matematică, de calcule și de cum să facă încât să o ducă mai bine la iarnă. Pentru că Mercur reprezintă gândirea și comunicarea, cu toții vom împrumuta din această energie a furnicuței.

E posibil să ne întrebăm așa: „cât bag, în cât timp, și ce îmi iese”, deoarece vom dori să câștigăm mult cu investiție mică și să înțelegem încă dinainte toate etapele proiectului. Mercur va sta în acest semn până pe 5 octombrie pentru că va și retrograda în perioada 23 august-15 septembrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *