Cuprins:Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat marţi că relaţiile cu Statele Unite trebuie să revină la normal după disputa publică pe care a avut-o săptămâna trecută cu preşedintele american Donald Trump, potrivit Reuters.„Nu intenţionez să continui să alimentez această dispută”, a spus Meloni într-un interviu acordat în cadrul unui eveniment desfăşurat la Roma.De la ce a pornit totulDonald Trump a declarat vineri că premierul italian, Giorgia Meloni, l-a „implorat” să facă o fotografie cu ea la summitul G7 care a avut loc în Franța.La începutul unui interviu acordat în cadrul programului Aria che Tira de la televiziunea La7, Trump a condus imediat conversaţia către Meloni, întrebându-şi interlocutorul: „ce mai face prim-ministrul dumneavoastră? Ce a spus când s-a întâlnit cu mine? Probabil că este fericită că am vorbit cu ea”.”Nu aveam de ce să vorbesc cu ea. Nu ştiu ce să spun. M-a implorat să fac o fotografie cu ea. Îşi dorea atât de mult o fotografie cu mine. Nu aş fi făcut-o, dar mi-a fost milă de ea”, a spus Trump.Vineri, Meloni l-a acuzat pe Trump că a inventat o poveste despre ea, după ce preşedintele american a declarat pentru un post de televiziune italian că aceasta l-ar fi „implorat” să facă o fotografie împreună cu ea la recentul summit al Group of Seven desfăşurat în Franţa.Giorgia Meloni a contrazis declarațiile lui Trump: ‘Sunt complet fabricate’În replică, Giorgia Meloni a declarat că afirmaţiile lui Donald Trump sunt false.”Declaraţiile lui Donald Trump sunt complet fabricate”, a transmis Meloni într-o postare pe Instagram. „Sincer, sunt uluită. Nici Italia şi nici eu nu implorăm niciodată”, a continuat ea. „Unele lucruri merită un răspuns imediat. Nu ştiu de ce preşedintele american se comportă aşa faţă de aliaţii săi. Nu este prima dată când se întâmplă, pot spune doar că este regretabil că nu manifestă aceeaşi hotărâre faţă de duşmanii Occidentului”, a mai adăugat premierul italian.Acuzațiile reciproce au continuatCu o zi mai târziu, Donald Trump a insistat că şefa guvernului italian i-a cerut „din nou şi din nou” să facă o fotografie cu ei doi la summitul G7.Trump a susţinut în plus că Giorgia Meloni încearcă să se apropie de el din cauza scăderii popularităţii acesteia. „Acum, după înfrângerea militară a Iranului în faţa SUA, ea vrea să fie din nou prietenoasă pentru a-şi „îmbunătăţi cifrele”. Nu, mulţumesc!!”, şi-a încheiat el mesajul.”Popularitatea ei în Italia este la pământ, posibil pentru că a întors spatele Statelor Unite – o ţară care iubeşte şi protejează cu adevărat Italia – refuzând să împiedice Iranul să obţină sau să dezvolte o armă nucleară (deşi NATO a făcut acelaşi lucru, de altfel!)”, a mai susţinut preşedintele american în acelaşi mesaj.Mai mult, el i-a reproşat acum public şefei guvernului italian că, în timpul bombardamentelor americane asupra Iranului, nu a permis „utilizarea pistelor de aterizare italiene, ceea ce a provocat un inconvenient logistic major” pentru Forţele Aeriene americane, deşi, a continuat Trump, SUA contribuie anual cu sute de miliarde de dolari pentru a proteja Italia şi alţi „aşa-zişi” aliaţi din NATO.Răspunsul premierului italian nu a întârziat să apară.Meloni, către Trump: ‘Popularitatea mea nu te priveşte. Îţi sugerez să ai grijă de a ta'”Aceste atacuri constante şi nejustificate sunt absurde. Cât despre popularitatea mea, faptul că sunt prietena ta nu a ajutat-o deloc, nici nu depinde de relaţia mea cu tine. Popularitatea mea depinde de capacitatea mea de a apăra interesul naţional al Italiei, iar aceasta este exact ceea ce am făcut mereu”, a scris Meloni într-o postare în engleză pe Instagram.”La fel am procedat în ceea ce priveşte bazele militare americane din Italia. Folosirea lor este guvernată de acorduri pe care întotdeauna le-am respectat şi care nu vor fi încălcate atât timp cât eu sunt prim-ministru. Italia rămâne o naţiune suverană”, a adăugat Meloni.”În orice caz, popularitatea mea nu te priveşte. Îţi sugerez să ai grijă de a ta”, a încheiat Giorgia Meloni mesajul.
Giorgia Meloni face un pas înapoi după disputa cu Donald Trump: 'Relațiile cu SUA trebuie să revină la normal'
2
