Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Gigantul din România își extinde operațiunile: Încep să foreze în apele teritoriale ale Bulgariei, din Marea Neagră

Gigantul din România își extinde operațiunile: Încep să foreze în apele teritoriale ale Bulgariei, din Marea Neagră

by Salut Iasi

OMV Petrom, cel mai mare producător de energie din sud-estul Europei și gigant al pieței energetice din România, și NewMed Energy Balkan, o filială a NewMed Energy, au anunțat că au semnat un contract pentru o platformă de foraj pentru realizarea a două sonde de explorare – prospecțiune în partea bulgară a Mării Negre. Această etapă importantă marchează un pas semnificativ înainte în eforturile strategice ale ambelor companii de a debloca noi resurse energetice în regiune. Contractul a fost atribuit companiei Noble Corporation, un contractor de foraje maritime recunoscut la nivel mondial. Nava de foraj selectată, Globetrotter I, este o navă de foraj modernă pentru ape ultra-adânci, concepută pentru operațiuni eficiente de foraje maritime. „Suntem încântați să avansăm cu această etapă importantă din programul nostru de explorare din Bulgaria”, a declarat Cristian Hubati, membru al Consiliului Executiv al OMV Petrom, responsabil pentru explorare și extracție. „Acest contract subliniază angajamentul nostru de a investi în potențialul energetic al regiunii și de a colabora îndeaproape cu autoritățile locale și părțile interesate pentru a asigura operațiuni sigure, eficiente și responsabile față de mediu”, a explicat el. „Suntem entuziasmați de oportunitățile pe care NewMed le are în Bulgaria împreună cu partenerii noștri și ne menținem angajamentul de a dezvolta operațiunile de foraj în blocul pe care îl explorăm împreună cu OMV Petrom. Acordul anunțat în prezent ne aduce mai aproape de deblocarea potențialului pe care îl vedem în acest bloc”, a declarat Yossi Abu, CEO al NewMed Energy.Platforma de foraj costă 80 de milioane de dolari

Cele două sonde vor fi forate în blocul Han Asparuh. Campania de foraj este de așteptat să înceapă în trimestrul al patrulea al acestui an și să dureze aproximativ patru luni. Valoarea contractului pentru platforma de foraj este de aproximativ 80 de milioane de dolari americani. Serviciile integrate de foraj vor fi furnizate de Halliburton, în timp ce serviciile de testare a sondelor vor fi furnizate de SLB. Bugetul total de foraj este estimat să se ridice la aproximativ 170 de milioane de euro. Această inițiativă este în conformitate cu obiectivele mai ample de diversificare energetică ale Bulgariei și are potențialul de a contribui semnificativ la securitatea energetică în regiune.
Han Asparuh este un bloc de explorare situat în vestul Mării Negre din Bulgaria, la sud de blocul Neptun Deep din România, are o suprafață de 13.712 km pătrați și o adâncime a apei de puțin sub 2.000 m. Activitățile de explorare au început în 2012 și au inclus studii geologice și geofizice, precum și forarea a trei sonde de explorare-prospecțiune. O amplă campanie seismică 3D pentru identificarea potențialelor ținte de foraj a fost finalizată în mai 2020.Sursa: StandardNews, în traducerea Rador Radio România

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu