
Beyoncé, care a colaborat cu Parton la albumul ei „Cowboy Carter”, a descris-o pe regretata legendă drept „barometrul. Steaua Polară. Îndrăzneaţă şi strălucitoare. Talentată şi tenace”, conoform news.ro.Ea a continuat: „Ne-ai învăţat atât de multe lecţii despre cum să fim noi înşine, în mod unic. Îţi sunt recunoscătoare pentru arta ta, pentru inima ta, pentru generozitatea ta, pentru umorul tău, pentru spiritul tău antreprenorial. Mă simt onorată că am avut privilegiul de a lucra alături de tine”.În cei 50 de ani de carieră, se spune că Dolly Parton ar fi compus aproape 3.000 de cântece, un patrimoniu artistic colosal care i-a asigurat o independenţă financiară totală. Cu piesa „9 to 5”, Dolly Parton a depăşit cu adevărat graniţele genului country pentru a cuceri un public mai larg. În 1981, această piesă a ajuns pe primul loc în clasamentul Billboard Hot 100, devenind cel mai mare succes comercial al ei. Piesa, asociată cu rolul pe care l-a interpretat în filmul din 1980, alături de Jane Fonda şi Lily Tomlin, a transformat-o într-o superstar internaţională şi a deschis calea pentru alţi artişti country care i-au urmat exemplul.
Beyoncé, omagiu pentru Dolly Parton: 'Îţi sunt recunoscătoare pentru arta ta, pentru inima ta, pentru generozitatea ta, pentru umorul tău, pentru spiritul tău antreprenorial'
0
