Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Ayatollahul Iranului scrisoare către toate țările musulmane: Cheamă la jihad și vrea o mare alianță împotriva Americii

Ayatollahul Iranului scrisoare către toate țările musulmane: Cheamă la jihad și vrea o mare alianță împotriva Americii

by Salut Iasi


Cuprins:Liderul suprem iranian, Mojtaba Khamenei, a îndemnat ţările musulmane să se unească împotriva Statelor Unite şi a Israelului, într-un nou mesaj scris transmis duminică, la şase luni de la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu. În acceptiunea musulmană Jihadul înseamnă ”efort pe calea lui Allah”, tocmai de aceea Khamenei face apel către țările musulmane amintindu-le că religia îi obligă să colaboreze cu alți musulman ”pe calea binelui”.Mojtaba Khamenei cheamă țările musulmane la jihad împotriva SUAMojtaba Khamenei, care i-a succedat tatălui său, Ali Khamenei, ucis în prima zi a ofensivei americano-israeliene împotriva Iranului, pe 28 februarie, nu a mai fost văzut în public de atunci, iar autorităţile nu au difuzat nicio înregistrare video sau audio cu el, informează News.ro. „Soluţia problemelor Oummei (comunităţii musulmane) rezidă în unitatea de cuvânt, prietenie şi cooperare pe calea binelui”, a declarat ayatollahul, potrivit site-ului său oficial. „Oricine, indiferent de funcţia pe care o ocupă, face ceva care duce la divizarea dintre musulmani şi creează conflicte în cadrul comunităţii musulmane, în cunoştinţă de cauză sau nu, în mod voluntar sau involuntar, a servit obiectivele duşmanilor islamului”, a adăugat el.El a făcut apel la liderii ţărilor din regiune să „îşi recunoască adevăratul duşman, să îi înţeleagă planul şi să îl combată”, desemnând Statele Unite şi Israelul drept duşmanii tuturor, şi nu doar ai Iranului.Ca răspuns la ofensiva israeliano-americană, Iranul a vizat ţările aliate ale Washingtonului din regiune, în special Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Kuweit, Qatar şi Bahrain.Liderul Iranului a făcut și un apel intern pentru a înceta tensiunile dintre liderii politiciLiderul suprem, care are ultimul cuvânt în ceea ce priveşte marile orientări ale Iranului, a făcut încă o dată apel la liderii şi poporul iranian să lase deoparte divergenţele şi să se unească în lupta împotriva duşmanilor jurati ai ţării, Statele Unite şi Israel, subliniind că nu trebuie „să se permită în niciun fel apariţia unor divergenţe” în rândul poporului iranian.Vineri, într-o declaraţie scrisă anterioară, acesta afirmase că „este interzis să se comită orice acţiune care să dăuneze coeziunii sociale”.De asemenea, el a făcut apel la de-dolarizarea progresivă a economiei iraniene şi la consolidarea producţiei pentru relansarea economiei, după luni de blocadă navală americană şi decenii de sancţiuni internaţionale. Statele Unite au anunţat luni o înăsprire a acestora.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu