Criza și prețurile tot mai mari la utilități scot zacusca din meniul românilor. Mai ales a celor care trăiesc în zonele sărace ale României. O șarjă mare de zacuscă, să ajungă pentru întreaga iarnă a devenit un lux, și tot mai multe gospodine renunță la tradiție.AdsÎn România, zacusca nu este doar un preparat culinar, ci un adevărat fenomen cultural și un ritual anual care marchează sfârșitul verii și pregătirea cămării pentru iarnă. Deși nu este caracteristică doar țării noastre, zacusca a devenit pentru români un adevărat brand național, dar mai ales o „conservă” de iarnă învelită în melancolie și amintirea copilăriei. Mai ales pentru localnicii din nordul Moldovei, aproape că nu există toamnă fără pregătirea zacuștelor. Statutul de gospodină este obținut și prin calitatea zacuștii, în special cu multe legume de toamnă. În economia moldovenească, zacusca este esențială pentru lunile de iarnă, dar mai ales pentru postul Crăciunului.Ei bine, anul acesta, legumicultorii care vin de ani de zile și umplu tarabele cu marfă de toamnă, știind că este la mare căutare, au constatat cu stupoare că numărul clienților s-a înjumătățit și că tot mai puțini vin să cumpere ardei, ceapă și alte bunătăți pentru prepararea zacuștelor. Iar concluzia a fost una simplă: criza și scumpirile repetate sabotează până și tradiția zacuștelor din nordul Moldovei.„Dacă dispare zacusca făcută în casă, ar muri o parte din mine. Știu că sună așa, exagerat, siropos, dar așa este. Din copilărie, ne învârteam pe lângă femei care făceau zacuscă, mame, mătuși, bunici. Era mirosul genial de legume coapte, apoi de fiertură și gustul ăla inconfundabil. Ar fi trist să se termine și cu tradiția asta. Cel puțin pentru mine”, mărturisește o botoșăneancă de aproximativ 40 de ani.„Rămâne toropit la gură, ca să plătească dările la stat”Primii care au sesizat problema de sabotaj a zacuștilor de casă au fost comercianții. Mulți au fost foarte bucuroși că au avut recoltă bogată. Se așteptau ca gospodinele să le cumpere marfa cu sacii sau măcar cu sacoșe mari pline, ca în alți ani. Doar a început toamna și se pregătesc, ca întotdeauna, de zacuscă, „conserva” esențială pentru post și pentru iarnă. Mulți au rămas însă cu marfa pe tarabă și o mulțime de întrebări. În sezonul zacuștelor, Piața Centrală din Botoșani, într-o zi din mijlocul săptămânii, este pe jumătate goală. Tarabele abundă de gogoșari, capia, ardei grași, vinete, ceapă, usturoi. Mai puțini sunt clienții.„A început vremea zacuștelor, dar, față de anii anteriori, slab. Marfa are prețul în jumătate față de anul trecut, pe vremea asta. Nu se cumpără, nu sunt bani. Nu are lumea bani. Tot s-o scumpit. Lumina, motorina și lumea nu are bani. De unde un om cu 1.500 de lei plătește și curentul, și toate facturile? Mai ia și niște pastille. Rămâne toropit la gură, de zacuscă, ca să plătească dările la stat”, precizează un legumicultor local. Un altul stă încă și se întreabă dacă nu cumva s-a întâmplat ceva în oraș, de oamenii nu dau năvală.Continuarea pe Adevărul.ro
Zacuștile, lovite de criză: gospodinele renunță la tradiționala conservă de iarnă. „Nu sunt parale”
1
Articolul anterior
