Cuprins:Liderul USR, Dominic Fritz, întrebat despre decizia PSD de a nu vota legea salarizării unice, a declarat, în direct la Digi24, că social-democrații „nu se mai prefac” și că își doresc „încă o victorie”, relatează Mediafax.Atac la PSD„Măcar își asumă faptul că nu mai este vorba despre români, nu mai este vorba despre finanțele țării, despre responsabilitate, ci strict e vorba aici că PSD și-ar dori încă un cap, o victorie adolescentă. Deci, cum să spun, măcar nu se mai prefac și poate, într-un fel, asta e sănătos”, a declarat Dominic Fritz.Liderul USR a precizat că un armistițiu legislativ este „o idee moartă”.„Dar, încă o dată, nu vreau să interpretez acum cuvintele lui, dar e evident că această idee să avem, dincolo de toate certurile politice, măcar o înțelegere responsabilă de bază, un armistițiu legislativ, să zicem, pe aceste pachete, că această idee este moartă, pare, pentru că și acolo PSD vrea să injecteze o logică politică și asta în detrimentul românilor”, acuză Dominic Fritz.Dominic Fritz a fost întrebat dacă președintele i-a chestionat pe membrii partidelor cu privire la votul acordat legilor necesare pentru PNRR.„A insistat, la fel cum a făcut-o și public Sorin Grindeanu, că el consideră că PSD este în opoziție și nu are nici o obligație. Doar că obligația nu o are față de Ilie Bolojan sau față de USR sau față de guvern, obligația o are față de cetățenii României care se așteaptă să nu pierdem 3 miliarde de euro, pe care dacă îi pierdem trebuie să îi punem în loc din împrumuturi”, a declarat Dominic Fritz.Acesta a precizat că o retragere a lui Ilie Bolojan și numirea unui alt ministru actual „ar fi o victorie simbolică” pentru PSD.„Că acum să se retrag Ilie Bolojan și să fie un alt ministru actual, desemnat prim-ministru interimar, e un lucru simbolic. Ar fi o victorie simbolică, dacă vreți așa, pentru PSD, dar românii încă nu pot să-și cumpere o pâine mai ieftină din asta”, a conchis Dominic Fritz.Ce a zis GrimdeanuDupă consultările desfășurate la Palatul Cotroceni, liderul social-democrat, Sorin Grindeanu, a anunțat că PSD nu va susține proiectele din PNRR care sunt motivate politic, pomenind despre jalonul ce face referire la integritatea în funcția publică, acuzând că „s-ar introduce tot felul de texte care să rezolve problemele personale ale lui Dominic Fritz sau Clotilde Armand”.Grindeanu a avertizat PNL și USR să nu folosească PNRR pentru a privatiza „netransparent companiile românești profitabile”.
VIDEO Liderul USR, despre lipsa susținerii PSD pentru PNRR: „Își asumă faptul că nu mai e vorba despre români”
2
