Sâmbătă, FC Barcelona a învins cu scorul de 7-0 echipa Real Valladolid, pe teren propriu, într-un meci din etapa a patra a ligii spaniole, La Liga.
Echipa catalană a început puternic și a deschis scorul în minutul 20, prin Raphinha. Doar patru minute mai târziu, Lamine Yamal i-a pasat lui Lewandowski, care a marcat al doilea gol al echipei blau-grana. Jules Kounde a stabilit scorul la pauză, 3-0, în minutul 45+2. Dominarea echipei Barcelona a continuat și după pauză, cu Raphinha reușind o triplă, marcând în minutele 64 și 72. Dani Olmo a marcat pentru 6-0 în minutul 82, iar Ferran Torres a închis tabela în minutul 85, din pasa lui Raphinha, conform news.ro.
Meciul s-a încheiat cu scorul de 7-0 pentru Barcelona, care are patru victorii din tot atâtea meciuri jucate în campionat, ocupând poziția de lider cu 12 puncte.
