Verile care au pârjolit Europa. Cele mai cumplite catastrofe climatice din istorie, când Dunărea putea fi traversată la pas

De-a lungul istoriei au existat perioade de secetă și caniculă mult mai cumplite decât ceea ce experimentăm astăzi. Au fost anii care au rămas în anale ca fiind sezoane ale morții, cu zeci de mii de victime și consecințe pe termen lung. Trei dintre acestea au fost cele mai catastrofale.AdsÎn ultimii zece ani, verile în Europa au devenit extrem de secetoase și caniculare, marcate de valuri de căldură timpurii, doborâri de recorduri termice istorice și un deficit accentuat de precipitații care a generat secetă pedologică extinsă. Conform statisticilor, Europa se încălzește acum de două ori mai repede decât media globală. Unul dintre marile șocuri de anul acesta a fost scăderea debitului Dunării, inclusiv pe teritoriul României.În anumite puncte hidrografice s-a ajuns până aproape de secarea marelui fluviu. În special, este vorba despre secetele și perioadele caniculare din anii 1473, 1540 și 1757. Istoricii și meteorologii au încadrat acei ani aproape la categoria dezastrelor climatice. Căldura excesivă și consecințele secetei au dus la moartea a sute de mii de oameni. Au fost ani în care nimeni nu și-ar fi dorit să trăiască, perioade în care oamenii se pârjoleau efectiv la umbră.Dezastrul din anul 1473. Cea mai fierbinte vară din ultimul mileniuÎncepând cu anul 1471, Europa a început să experimenteze veri caniculare, nefirești, secondate de episoade de secetă. Era doar un avertisment pentru ceea ce avea să urmeze. În anul 1473, peste Europa s-a abătut un val de caniculă fără precedent, urmat de o secetă care a îngenuncheat populația Europei. A fost un adevărat dezastru care a durat un an și două luni, afectând Europa Occidentală, Centrală și de Est, precum și sudul Scandinaviei, Irlanda, nordul Italiei și anumite regiuni din Spania.Din punctul de vedere al duratei și al extinderii geografice, aceasta a fost probabil cea mai amplă și mai severă perioadă de căldură și secetă înregistrată în Europa în ultimul mileniu. Tiparele meteorologice și efectele acestora au fost reconstruite pe baza unor relatări consecvente consemnate în documentele istorice contemporane. Situația a fost atât de gravă, încât nici nu putem imagina astăzi cum ar fi putut supraviețui unei asemenea cataclisme. În Spania, Elveția, Anglia, Belgia, Țările de Jos, Franța, Polonia, Germania și chiar Principatele Române, nu au existat deloc precipitații în iarna anului 1472-1473.Doar câteva zile ploioase la Metz și fără niciun fulg de zăpadă la Basel. Situația era atât de gravă, încât cireșii au înflorit de două ori pe an. Adică și în luna noiembrie. Pe la mijlocul lunii, când de obicei ningea, cireșele s-au copt și au putut fi recoltate. În luna decembrie, înfloreau tot soiul de plante, dând impresia oamenilor că venea Apocalipsa. Din cauza unui val nefiresc de căldură, nu a fost iarnă aproape deloc, iar multe plante sau culturi se dezvoltau și cu 4-5 luni înainte de termen. La Metz, culesul strugurilor albi a început pe 13 august, iar în orașul Beaune, strugurii roșii din soiul Pinot Noir au fost recoltați începând cu 5 septembrie. În împrejurimile orașului Basel, cireșii au început să înflorească încă de la începutul lunii martie. Până și cei mai înalți munți au rămas fără zăpadă, scria în jurnalul său personal juristul Johannes Knebel din Basel. În vara lui 1473, soarele a ars ca niciodată și a pârjolit totul. Arborii și-au pierdut efectiv frunzele, iar râurile și pâraiele au secat complet. Marile cursuri de apă, precum Rinul sau Dunărea, aveau un debit atât de mic, încât puteau fi traversate cu piciorul în multe locuri. Adică este foarte posibil ca Dunărea să fi avut un debit mult mai mic ca-n prezent. Marile lacuri se transformau în mlaștini.Consecințele economice și sanitare au fost efectiv catastrofale. Majoritatea morilor au încetat să mai funcționeze. Acest lucru, împreună cu seceta care a ajuns să pârjolească câmpurile, a lăsat populația fără mâncare. Incendiile de vegetație izbucneau necontrolat, arzând ogoare, așezări și oameni de vii, mai ales în sudul Europei. Livezi și vii se uscau la soare. Oamenii mureau din cauza caniculei, dar și a bolilor infecțioase care apăreau din cauza mizeriei, a foametei și a lipsei de apă. „În anul 1473, în luna august, a avut loc o procesiune împotriva morții subite, precum și pentru a cere ploaie în timpul unei perioade secetoase și călduroase. Nimeni dintre cei care trăiau în aceste ținuturi nu își amintea de o perioadă atât de excesiv de călduroasă și lipsită de ploaie, care a făcut ca strugurii de pe viță să se ofilească și să se strice aproape în întregime”, arată o relatare de epocă. Unii mureau pur și simplu de căldură, cu febră acută și hipertermie, sete severă și reacții inflamatorii. Alții de ciumă sau dizenterie, de la apa contaminată. Ninsorile din iarna lui 1474 au venit ca o izbăvire, în fața unei veri atât de extreme, încât a ucis aproape 2% din populația Europei.Canicula care a dat peste cap până și sistemele moderneLa aproape un secol de la dezastrul din 1473, a urmat un altul, aproape la fel de intens. Cercetările moderne, efectuate mai ales de Andrea Toreti, cercetător în cadrul Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene, cu sediul la Milano, au ajuns la concluzii absolut șocante. Mai precis, în anul 1540 a fost înregistrată cea mai gravă mega-secetă din ultima jumătate de mileniu. Căldura din timpul secetei din 1540 a fost atât de extremă, încât nici măcar cele mai avansate modele climatice moderne nu au reușit să o anticipeze, chiar și atunci când au fost alimentate cu date climatice care acopereau aproape 1.200 de ani. Se spune că ceea ce s-a întâmplat în 1540 a fost cu adevărat extrem. Mai precis, cronicile italiene din secolul al XVI-lea precizează că în acea iarnă nu a nins și nici nu a plouat deloc. Mai mult decât atât, în multe părți din Europa nu au căzut precipitații deloc timp de șase luni. Specialiștii consideră că cantitatea de precipitații în Europa Occidentală și Centrală scăzuse cu 80%.Era vorba despre un continent calamitat. Ca și în 1472, marile râuri din Europa au înregistrat un debit ireal. Rinul, Elba sau Sena puteau fi traversate cu piciorul, fără probleme. Tamisa a ajuns la un nivel atât de scăzut, încât apa mării a pătruns în amonte și a inversat direcția de curgere a râului. La fel cum se întâmplă astăzi cu Dunărea, retragerea apelor a scos la iveală vestigii ale trecutului. Cronicarii vorbesc inclusiv despre comori găsite din vremea romanilor. Bucuria oamenilor a fost de scurtă durată, fiindcă, cu toate monedele de aur romane găsite, nu puteau cumpăra mai nimic.Producția agricolă a fost efectiv pârjolită. În sol erau crăpături atât de mari, încât oamenii puteau să intre cu picioarele direct în ele. Predicatori precum Martin Luther anunțau deja Apocalipsa. Se organizau slujbe aproape zilnice, prin care preoții, cu mulțimile de oameni, implorau venirea ploii. Singura consolare era producția de vin, care, în mod bizar, înregistrase un succes incredibil. Era atât de mult vin, încât se vindea aproape pe nimic. Cronicarul Hermann von Weinsberg, care scria din Köln, descria oameni din întregul oraș zăcând beți morți pe marginea străzilor, „ca porcii”.Seceta și căldura excesivă au adus însă mizerie, foamete, miasme rău mirositoare și, în cele din urmă, boli cumplite. Din cauza apei contaminate s-a declanșat o epidemie cumplită de dizenterie. Fredrik Charpentier Ljungqvist, de la Universitatea din Stockholm, estima că, din cauza dizenteriei provocate de caniculă, au murit o jumătate de milion de europeni. Catastrofa era totală, vitele și oamenii mureau pe capete din cauza foametei, insolației și bolilor. Dacă vinul era foarte ieftin, pâinea era incredibil de scumpă. Producția de lactate a Europei a suferit o prăbușire fără precedent. Incendiile făceau ravagii. Mai ales în orașele medievale cu străzi înguste și multe case de lemn.Continuarea pe Adevărul.ro