Trei persoane au ajuns la Urgențe după ce li s-a făcut rău în magazinul Lidl din Pașcani. Unitatea ar fi fost închisă temporarTrei persoane, despre care există informații că ar fi angajate ale magazinului Lidl din Pașcani, au avut nevoie de îngrijiri medicale în prima parte a zilei de luni, 19 octombrie. Acestea au ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, acuzând vertij, tuse și dureri toracice anterioare.AdsPotrivit informațiilor obținute de la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, este vorba despre o persoană în vârstă de 26 de ani, din suburbia Gâștești, un bărbat de 25 de ani, din comuna Tătăruși, și o femeie de 32 de ani, din Pașcani.Conform datelor comunicate de dr. Delia Molocea-Bocovanu Delia, purtătorul de cuvânt al unității medicale, cei trei pacienți erau conștienți, cooperanți și stabili hemodinamic la momentul evaluării. Aceștia se aflau încă în investigații medicale.Împrejurările în care persoanelor li s-a făcut rău nu sunt, deocamdată, clarificate. O posibilă intoxicație este doar o ipoteză și nu poate fi prezentată drept cauză confirmată în lipsa unor concluzii medicale sau a unui punct de vedere oficial al autorităților competente.Potrivit unor informații obținute din zonă, la magazin ar fi intervenit echipaje de ambulanță, inclusiv cu medic, iar activitatea unității comerciale ar fi fost întreruptă temporar până la clarificarea situației.Până la acest moment, nu sunt cunoscute cauza exactă a simptomelor și nici dacă există o legătură directă între starea celor trei persoane și condițiile din magazin.
Trei persoane au ajuns la Urgențe după un incident la Lidl Pașcani
1
