Cuprins:Fostul președinte al României, Traian Băsescu, intră în dezbaterea privind numirea viitorului premier și funcționarea actualei majorități politice, pe fondul crizei guvernamentale.Traian Băsescu a intervenit în direct la România TV cu o analiza asupra crizei guvernamentale din România și dă o lecției actualei administrații. Fostul președinte critică strategia „condiționării majorității, numind-o o „copilărie” și avertizează că forțarea lui Ilie Bolojan înapoi la Palatul Victoria, după ce a fost demis de Parlament, este o eroare care discreditează instituțiile statului.Traian Băsescu: „Nu mă aștept la o soluție care să dea direct un guvern, ci un premier”„Ar trebui să se accelereze procesul de desemnare a premierului, nu neapărat al guvernului, pentru că doar poți presupune că ai o majoritate până când ajungi la vot în Parlament. Când ajungi la vot în Parlament afli dacă ai sau nu ai majoritate. Este o condiție asta… când am auzit, nu am crezut în ea. Nu poți să știi cine are majoritate până nu se votează în Parlament. Și e una când această majoritate este negociată de un premier desemnat și el are credibilitatea să negocieze o majoritate și alta când spui: „nu veni la Cotroceni fără majoritate”. Nu ai cum să știi dacă ai majoritate dacă nu treci de votul din Parlament.Nu mă aștept la o soluție care să dea direct un guvern, ci un premier. Așa este și Constituția: apare acel premier desemnat care are 10 zile să-și facă programul și să stabilească o susținere în Parlament.Este o copilărie ca, într-o situație cum e România, să desemnezi un premier neangajat politic.Eu plec de la premisa că alianța se menține, că protocolul este valabil, că a căzut guvernul Bolojan, dar acea majoritate trebuie să continue să funcționeze, pentru că altă majoritate credibilă nu este.”Eu cred că PSD poate face majoritate, PNL nu poate”Dacă vreți să fiu foarte sincer, eu cred că PSD poate face majoritate, PNL nu poate. Dar PSD are capacitatea de a negocia majorități în Parlament. Știu să facă asta de când s-au înființat. Știu să-și creeze majorități, mai mult sau mai puțin transparente, când au nevoie de voturi, le au acolo.Bolojan nu cred că este singurul care poate face ceva, pe de o parte, iar pe de altă parte nu știu dacă poate continua așa, pentru că nu mai suportă economia, nici populația, nu mai suportă nici inflația. Deci măsurile vor trebui să schimbe sistemul, dacă într-un fel sau altul va fi menținut pe funcția de premier.Cert este că, din punct de vedere constituțional, nu e în regulă. Adică nu poți, după ce Parlamentul a dat un vot și guvernul a căzut, să spui „votează-mă”. Adică discreditezi și Parlamentul. Probabil, soluția corectă politic ar fi ca Bolojan să-și reia funcția de la Senat și de aici să-și pregătească candidatura la funcția de președinte, nu neapărat din funcția de premier”, a declarat Traian Băsescu.
Traian Băsescu: "Ar trebui să se accelereze procesul de desemnare a premierului"
1
Articolul anterior
