Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Timişoara va deveni capitala pneumologiei pediatrice; Inteligenţa Artificială în ecografia pulmonară, o temă a conferinţei

Timişoara va deveni capitala pneumologiei pediatrice; Inteligenţa Artificială în ecografia pulmonară, o temă a conferinţei

by Salut Iasi


Inteligenţa Artificială (IA) în ecografia pulmonară va fi, în premieră, una dintre temele Conferinţei Naţionale PNEUMOPED 2026, de pneumologie pediatrică, la care vor participa, la Timişoara, în perioada 7 – 10 octombrie, peste 500 de medici din ţară şi străinătate.Cea de-a VIII-a ediţie a evenimentului care se va derula sub egida INSPiRED – Societatea Internaţională de Boli Respiratorii Pediatrice (International Society of Pediatric Respiratory Diseases), vor avea loc cursuri practice, sesiuni ştiinţifice, prezentări de cazuri, dezbateri şi teme de actualitate din patologia respiratorie a copilului, potrivit Agerpres.”În premieră, în acest an, Inteligenţa Artificială în ecografia pulmonară se va afla printre temele conferinţei. Pneumologia pediatrică s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. Avem metode noi de diagnostic, avem terapii care în urmă cu câţiva ani nu erau disponibile şi apar permanent informaţii care ne obligă să ne adaptăm practica medicală. Vom vorbi despre pneumonii şi astm, patologii pe care le întâlnim foarte des, dar şi despre astm şi obezitate, despre noile terapii în fibroza chistică sau despre tehnici moderne de diagnostic. Sunt direcţii care pot schimba modul în care evaluăm şi tratăm copilul cu o boală respiratorie. Dar, indiferent de tehnologie, ghiduri şi protocoale, în centrul tuturor deciziilor noastre trebuie să rămână copilul”, a declarat, marţi, citată într-un comunicat de presă, preşedintele conferinţei, medic primar pneumolog pediatru şi coordonator al Compartimentului de Pneumologie Pediatrică Spitalului Clinic Judeţean Timişoara, Ioana Ciucă.La conferinţă vor participa pneumologi pediatri, pediatri, pneumologi, medici de familie, alergologi, medici rezidenţi, studenţi la medicină, dar şi specialişti din domenii conexe.Prima zi va fi dedicată cursurilor precongres, cu aplicaţii practice, organizate la Clinica Pediatrie Bega din Timişoara. În următoarele trei zile vor avea loc lucrările conferinţei, care vor reuni teme clasice ale pneumologiei pediatrice, dar şi subiecte aflate în prim-planul cercetării şi practicii medicale.PNEUMOPED nu este doar un congres, ci locul în care discutăm cazuri, schimbăm experienţe şi încercăm să aducem în practica noastră ceea ce este nou în diagnosticul şi tratamentul bolilor respiratorii la copil. Este un loc în care medicii cu experienţă se întâlnesc cu generaţiile tinere, iar acest schimb este extrem de important pentru dezvoltarea pneumologiei pediatrice, potrivit Ioanei Ciucă.Programul conferinţei include şi prezentări ştiinţifice susţinute de medici rezidenţi şi studenţi.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu