Nava de croazieră MV Hondius, la bordul căreia a fost detectat un focar de hantavirus, este aşteptată să sosească duminică în zori în largul Insulelor Canare, înainte de începerea prevăzută a evacuării celor aproape 150 de pasageri şi membri ai echipajului, toţi consideraţi „contacte cu risc ridicat” de către OMS.MV Hondius ar urma să sosească „între orele 04:00 şi 06:00”, ora locală (06:00 şi 08:00, ora României), a anunţat sâmbătă ministrul spaniol al sănătăţii, Mónica García Gómez, precizând că „o parte din echipaj” va rămâne la bordul navei, „care îşi va continua apoi drumul spre Ţările de Jos”.Toţi pasagerii de la bordul navei de croazieră MV Hondius, precum şi câţiva membri ai echipajului, vor începe să debarce în Insulele Canare „în jurul orei 8:00, ora locală”, (10:00, ora României), a anunţat operatorul sâmbătă. „Odată debarcaţi, aceştia vor fi transferaţi imediat către zborurile respective”, a precizat Oceanwide Expeditions într-un comunicat.Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a sosit sâmbătă seara pe insula spaniolă Tenerife, în Canare, pentru a supraveghea duminică evacuarea navei de croazieră afectate de hantavirus, a declarat un purtător de cuvânt al OMS. Pe cheiul portului industrial din Granadilla, pregătirile continuau în cursul zilei de sâmbătă, a constatat un jurnalist AFP prezent la faţa locului.Însă cei mai curajoşi localnici se scăldau în apa rece, în timp ce alţii făceau cumpărături la piaţă sau stăteau la masă pe terasă, ceea ce arăta o activitate relativ normală, în ciuda agitaţiei mediatice.„Există îngrijorări că ar putea exista un pericol (…) dar, sincer, nu văd oamenii foarte preocupaţi”, asigură David Parada, un vânzător de bilete de loterie.Pasagerii vor trebui să fie ţinuţi sub supraveghere timp de 42 de zileAutorităţile regionale din Insulele Canare s-au opus ferm acostării MV Hondius în arhipelag, nava urmând să ancoreze în larg înainte de evacuări, care vor avea loc între duminică la prânz şi luni, singura „fereastră” posibilă din cauza vremii, potrivit unui responsabil al guvernului local.Într-o scrisoare adresată locuitorilor insulei Tenerife, şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a asigurat că înţelege „îngrijorarea” populaţiei în faţa unei situaţii „grave”, repetând totodată că „riscul actual pentru sănătatea publică legat de hantavirus rămâne scăzut” şi salutând „solidaritatea” arhipelagului.Ultimul bilanţ al OMS a înregistrat şase cazuri confirmate de hantavirus din opt cazuri suspecte, incluzând trei persoane decedate din cauza acestui virus cunoscut, dar rar, pentru care nu există nici vaccin, nici tratament. Această boală poate provoca, în special, un sindrom respirator acut.Chiar dacă toţi sunt asimptomatici în acest stadiu, toţi pasagerii aflaţi în prezent la bordul navei MV Hondius, care a plecat pe 1 aprilie din Ushuaia, Argentina, sunt consideraţi „contacte cu risc ridicat” şi vor trebui să fie ţinuţi sub supraveghere timp de 42 de zile, a precizat sâmbătă Maria Van Kerkhove, directoarea departamentului de prevenire şi pregătire pentru epidemii şi pandemii al OMS.Debarcare rapidă și ordonatăÎn faţa presei, la Madrid, miniştrii spanioli ai sănătăţii şi de interne au precizat la rândul lor sâmbătă măsurile puse în aplicare, ţinând să liniştească cât mai mult locuitorii arhipelagului, afirmând că nu va exista „niciun contact” cu populaţia locală.După examinarea medicală la bord, „pasagerii vor debarca eşalonat şi ordonat”, cei 14 spanioli „primii”, „purtând (toţi) măşti FFP2”, a explicat Mónica García Gómez, în timp ce ministrul de Interne, Fernando Grande-Marlaska, a menţionat o operaţiune care se doreşte a fi „rapidă”.Pasagerii vor fi transferaţi pe uscat într-o ambarcaţiune mai mică, apoi conduşi la aeroportul Tenerife-Sud, situat la aproximativ zece minute distanţă, pentru a fi repatriaţi imediat cu avionul în ţara lor de origine.„Totul este pregătit”, a asigurat Fernando Grande-Marlaska.În special, va fi creată o zonă maritimă de excludere temporară în jurul navei de croazieră la sosirea acesteia, iar zborurile de repatriere sunt deja planificate către Statele Unite, Regatul Unit, Franţa, Germania, Belgia, Irlanda şi Ţările de Jos.NHS, sistemul public de sănătate din Regatul Unit, a precizat deja pentru AFP că cei aproximativ 20 de britanici vizaţi vor fi plasaţi „în izolare” într-un spital din apropierea oraşului Liverpool, în Anglia.La mijlocul săptămânii, trei persoane fuseseră deja debarcate în Capul Verde.Directorul OMS a avut o întrevedere tête-à-tête la Madrid sâmbătă, la sfârşitul după-amiezii, cu premierul spaniol Pedro Sánchez, potrivit căruia este „o datorie morală şi juridică” să primească nava MV Hondius în Insulele Canare.Hantavirusul se transmite, în general, de la rozătoare infectate, cel mai adesea prin intermediul urinei, excrementelor şi salivei acestora. Însă experţii au confirmat că varianta virusului detectată la bordul navei, hantavirusul Andes, este o tulpină rară care se poate transmite de la om la om, cu o perioadă de incubaţie de până la şase săptămâni.În ultimele zile, autorităţile sanitare din mai multe ţări s-au străduit să identifice persoanele care au intrat în contact cu cazurile confirmate pentru a le izola şi a le testa.Țările UE trimit avioane pentru evacuarea pasagerilor aflați pe nava afectată de hantavirusFranța, Germania, Belgia, Irlanda și Țările de Jos vor trimite avioane pentru a-și repatria cetățenii aflați pe nava de croazieră afectată de un focar de hantavirus, scrie Mediafax.Nava de croazieră MV Hondius va ancora în apropierea insulei Tenerife duminică dimineața, iar țările s-au pregătit să-și evacueze cetățenii de pe navă cu zboruri speciale.Franța, Germania, Belgia, Irlanda și Țările de Jos vor trimite avioane pentru a-i repatria pe cei de pe nava de croazieră afectată de un focar de hantavirus.În plus, Uniunea Europeană va trimite două avioane suplimentare pentru restul cetățenilor europeni, a anunțat ministrul spaniol de Interne, Fernando Grande-Marlaska, în cadrul unei conferințe de presă la Madrid, scrie POLITICO.Marea Britanie și SUA pregătesc avioane și planuri de urgență pentru cetățenii din țări din afara UE, care nu pot asigura zboruri de repatriere.Nava de croazieră va ancora în largul insulei Tenerife, fără a acosta. Pasagerii navei vor fi transportați cu feribotul către portul industrial din Granadilla, apoi transportați în „vehicule sigilate și păzite, printr-un coridor complet izolat”, înainte de a fi repatriați direct în țările lor de origine, potrivit directorului general al OMS.În acest moment, nicio persoană care se află la bordul navei Hondius nu prezintă simptome ale virusului.Hantavirusul se răspândește de obicei prin inhalarea excrementelor de rozătoare contaminate și nu se transmite ușor între oameni. Cu toate acestea, tulpina Andes, detectat în focarul de pe vasul de croazieră, se poate răspândi între oameni în cazuri rare. Simptomele apar de obicei între una și opt săptămâni după expunere.Potrivit ultimului bilanț comunicat de OMS, sunt șase cazuri confirmate cu varianta Andes a hantavirusului, precum și două cazuri probabile.
Țările UE intervin de urgență: avioane trimise pentru evacuarea pasagerilor de pe vasul cu hantavirus. Șeful OMS a ajuns în Tenerife pentru a supraveghea debarcarea
1
