Statele Unite desfăşoară 600 de militari în America Latină, pentru a-şi consolida campania împotriva cartelurilor drogurilor, iar primii dintre ei au început să sosească în Panama, la antrenamente în păduri tropicale, potrivit unor oficiali militari americani, dezvăluie The New York Times (NYT).Ei urmează să participe după aceea la exerciţii militare împreună cu forţele armate din Columbia şi Honduras, iar unii ar putea să apere elicoptere americane desfăşurate în regiune în susţinerea Forţelor Speciale sau să le salveze, în cazul unor dificultăţi.Aceşti militari fac parte dintr-un batalion al celei de-a 10-a Divizii Montane, o unitate a armatei americane cu baza la Fort Drum, în statul New York, iar desfăşurarea lor lărgeşte lupta militară americană împotriva traficului de droguri.Armata americană a desfăşurat, de la începutul acestei campanii, în toamna lui 2025, 71 de atacuri împotriva unor ambarcaţiuni, în Caraibe şi în estul Oceanului Pacific, şi a ucis 238 de persoane, potrivit NYT.Washingtonul a acuzat aceste ambarcaţiuni de faptul că transportau droguri, fără să prezinte vreodată în mod public vreo dovadă în acest sens.Generalul Francis Donovan, comandantul Comandamentului Militar american însărcinat cu America Latină (SOUTHCOM), preconizează de-acum atacuri împotriva traficanţilor de droguri pe uscat.Însă nu cei 600 de militari urmează să le desfăşoare. Misiunile lor sunt de antrenament şi de eventuală susţinere a operaţiunilor.Pentagonul nu a confirmat NYT detaliile acestei desfăşurări.El susţine că vrea să coopereze cu armate partenere, inclusiv ale Columbiei şi Hondurasului, în vederea menţinerii unei „presiuni constante” asupra reţelelor criminale.În Panama, militarii americani urmează să fie desfăşuraţi la un nou centru de antrenament, în pădurea tropicală. Niciun raid împotriva traficanţilor al acestui batalion nu este anunţat în Panama.Sejururile au o durată limitată, însă alte contingente ar putea prelua ştafeta, iar această prezenţă poate deveni regulată.Prezenţa acestor militari în Panama are o istorie sensibilă.În 1989, Statele Unite au invadat ţara pentru a-l răsturna de la putere pe Manuel Noriega, după ce l-au inculpat de trafic de droguri.Actuala desfăşurare militară este prezentată drept o misiune de antrenament.Autorităţile panameze, întrebate de NYT despre planurile americane, nu au răspuns.Batalionul urmează să participe, apoi, la Southern Vanguard – un exerciţiu militar prevăzut la sfârşitul lui octombrie în Columbia.Potrivit oficialilor americani citaţi de NYT, unii dintre militari ar putea să asigure securitatea unor elicoptere folosite în regiune în susţinerea Forţelor Speciale americane. Ei ar putea interveni, de asemenea, în ajutorul acestora.Aceste Forţe Speciale consiliază unităţi locale care desfăşoară raiduri împotriva unor persoane suspectate de trafic de droguri.O misiune de salvare ar putea expune militarii din batalion la confruntări armate.Un oficial american declară NYT că riscul unei angajări militare este tot mai mare, iar în cazul în care militarii americani sunt atacaţi de către grupări armate, Washingtonul ar putea decide să riposteze.Alţi militari americani urmează să se antreneze în Honduras, însă nu există informaţii oficiale nici despre operaţiunile autorizate şi nici despre repartizarea celor 600 de militari în cele trei destinaţii.Guvernele Columbiei şi Hondurasului, contactate de NYT, nu au răspuns.Statele Unite au transferat avioane fără pilot (drone) de tip MQ-9 Reaper din Africa în Columbia şi Ecuador.Un nou birou la Pentagon, însărcinat cu lupta împotriva cartelurilor, dispune de o finanţare iniţială de 20 de milioane de dolari.Însă această consolidare militară este necesar să-şi dovedească eficienţa.Experţi contactaţi de NYT subliniază că atacurile împotriva ambarcaţiunilor au redus prea puţin, până în prezent, prezenţa cocainei în Statele Unite.
Statele Unite desfăşoară 600 de militari împotriva cartelulilor din America Latină
0
