PNL avertizează asupra riscurilor crizei politice: Sorin Năcuță cere soluții rapide pentru formarea unui guvern stabil și acuză jocurile politice care pot alimenta creșterea extremismului în România.AdsDeputatul PNL Sorin Năcuță susține că România are nevoie de o soluție guvernamentală responsabilă și stabilă, în contextul în care Executivul propus de Adrian Veștea nu a reușit să obțină votul necesar pentru învestire în Parlament.Potrivit liberalului, în ultimele zile au existat încercări de a coagula o majoritate parlamentară, inclusiv prin atragerea sprijinului unor formațiuni considerate suveraniste, însă acestea nu au produs rezultatul așteptat.În opinia deputatului, criza politică generată de moțiunea PSD–AUR și modul în care a fost gestionat procesul de învestire au creat un context favorabil pentru consolidarea formațiunilor extremiste.„AUR a obținut exact ceea ce urmărea de luni de zile: demonstrația publică a faptului că poate influența decisiv jocul politic din România. Costul acestei strategii se va vedea inclusiv în consolidarea electorală a extremismului”, se arată în comunicatul transmis de Sorin Năcuță.Solicitare de demisie pentru Sorin GrindeanuDeputatul liberal consideră că unul dintre efectele directe ale actualei crize politice este necesitatea asumării răspunderii de către liderii care au contribuit la declanșarea acesteia.„Cred că un gest logic ar fi ca artizanul acestor acțiuni iresponsabile, Sorin Grindeanu, să-și dea demisia din funcțiile de președinte al PSD și al Camerei Deputaților”, afirmă parlamentarul.PNL: România are nevoie de stabilitate și reformeLiberalii susțin că țara traversează o perioadă economică și bugetară dificilă, iar deciziile politice trebuie să fie orientate către stabilitate, reforme și protejarea investițiilor.În acest context, PNL apreciază că variantele politice viabile rămân fie constituirea unui guvern minoritar PSD, fie formarea unei coaliții de centru-dreapta între PNL, USR și UDMR, construită în jurul valorilor pro-europene și al responsabilității fiscale.„Este momentul ca deciziile să fie luate cu maturitate politică și exclusiv în interesul cetățenilor. Interesul României trebuie să fie, de această dată, mai important decât interesul fiecărui partid”, transmite deputatul Sorin Năcuță.Comunicat:România are nevoie de o soluție guvernamentală responsabilă, nu de experimente politice eșuate!Guvernul propus de Adrian Veștea nu a obținut votul necesar învestirii, deși în ultimele zile am asistat la încercări disperate de a aduna susținere parlamentară din toate direcțiile, inclusiv de la partidele ,,suveraniste”.Criza politică produsă prin moțiunea PSD – AUR modul în care a fost gestionată învestirea de către președintele Nicușor Dan, au oferit AUR exact ceea ce acest partid urmărea de luni de zile: demonstrația publică a faptului că poate influența decisiv jocul politic din România. Costul acestei strategii se va vedea inclusiv în consolidarea electorală a extremismului.De aceea, cred că un gest logic ar fi ca artizanul acestor acțiuni iresponsabile – Sorin Grindeanu, să-și dea demisia din funcțiile de președinte al PSD și al Camerei Deputaților.PNL a avertizat constant că România traversează o perioadă economică și bugetară complicată, iar interesul național nu poate fi subordonat unor jocuri politice nedemocratice.Așa cum a precizat și președintele PNL, Ilie Bolojan, România are nevoie urgent de un guvern care să poată lua decizii ferme, să continue reformele asumate, să protejeze investițiile strategice și să ofere predictibilitate într-un context intern și extern extrem de dificil.În aceste condiții, Partidul Național Partidul Naţional Liberal consideră că singurele formule politice serioase aflate astăzi pe masă sunt fie constituirea unui guvern minoritar PSD, fie formarea unui guvern de centru-dreapta PNL–USR–UDMR, construit în jurul valorilor pro-europene, al reformelor și al responsabilității bugetare, care să își asume responsabilitatea administrării acestei perioade dificile.Este momentul ca deciziile să fie luate cu maturitate politică și exclusiv în interesul cetățenilor.Interesul României trebuie să fie, de această dată, mai important decât interesul fiecărui partid.
Sorin Năcuță: Interesul României trebuie să fie mai important decât interesul partidelor
2
