Șoferi sancționați pentru că nu au acordat prioritate pietonilor. Zeci de amenzi și permise suspendate în IașiPolițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Iași au desfășurat, la data de 7 iulie, o acțiune dedicată prevenirii accidentelor rutiere provocate de neacordarea priorității de trecere pietonilor aflați regulamentar pe trecerile marcate și semnalizate.AdsÎn cadrul controalelor, oamenii legii au efectuat 74 de testări alcoolscopice și au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 27.896 de lei.Dintre acestea, 7 amenzi au fost aplicate pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, iar celelalte 48 de sancțiuni au vizat alte abateri la regimul circulației rutiere.Totodată, în urma neregulilor constatate, polițiștii au reținut 10 permise de conducere, șoferii sancționați fiind considerați un pericol pentru siguranța participanților la trafic.Exemplu din timpul acțiuniiUn bărbat în vârstă de 47 de ani a fost depistat în municipiul Iași după ce nu a acordat prioritate unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii pe o trecere semnalizată și marcată corespunzător.Acesta a fost sancționat conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.Poliția anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru reducerea numărului de accidente rutiere și creșterea gradului de siguranță a pietonilor.
Șoferi sancționați la Iași pentru neacordarea priorității pietonilor. 10 permise au fost suspendate
1
