Tătăruși se pregătește de două seri dedicate muzicii, tradiției și portului popular. Pe 22 și 23 august, Centrul Cultural „Alexandru Vasiliu” din comună va găzdui o serie de spectacole în cadrul manifestărilor dedicate comunității și celor care revin acasă în perioada concediilor.Primarul comunei Tătăruși, Costel Iosub, spune că luna august este una specială pentru comunitate, deoarece mulți dintre cei plecați în străinătate se întorc în localitatea natală.„Este luna când cei din diaspora, frații noștri, copiii noștri, prietenii noștri, vin acasă, vin în concediu. Vin să-și vadă locurile natale”, a transmis edilul.Artiști locali și invitați din mai multe zone ale țăriiSerile culturale vor începe sâmbătă, 22 august, după-amiază, iar spectacolele vor continua și duminică, 23 august.Pe scenă vor urca artiști locali și regionali, dar și nume cunoscute ale muzicii populare românești.Un loc important în program îl va avea Ansamblul „Bucovina Mică”, formație reprezentativă pentru comunitatea din Tătăruși și care, potrivit primarului, a obținut trofee și clasări pe podium la festivaluri, inclusiv la manifestări internaționale.Publicul îi va putea vedea, de asemenea, pe membrii Fanfarei Bucovina Mică.Printre artiștii locali menționați de administrația locală se numără Cristinel Iordăchioaia, Ionuț Sârbu, Mădălina Vădănicea, Andreea Pavăl, Andreea Albu și Georgiana Roșu, alături de alți tineri care au făcut parte din ansamblul local.Invitați specialiProgramul pregătit pentru cele două seri include și artiști invitați din alte zone ale țării.La Tătăruși sunt anunțați Oana Tomoioagă, din Maramureș, Andreea Haisan, din Bucovina, și Alex Brădățan, un artist prezent în mod constant la manifestările culturale organizate în comună.Pentru prima dată, pe scena de la Tătăruși ar urma să ajungă și Laura Polteanu, iar un alt nume important anunțat de administrația locală este Gheorghe Gheorghiu.Programul va include și un moment special susținut la nai de Mădălina Ferariu și Maria Constantinescu.Tradiția locală, dusă mai departe de tineriPentru administrația locală, una dintre mizele acestor evenimente este păstrarea și promovarea tradițiilor locale.Portul popular, muzica și dansurile tradiționale vor ocupa un loc important în spectacolele pregătite pentru cele două seri.Primarul Costel Iosub spune că astfel de manifestări sunt posibile și datorită sprijinului oferit de sponsori și le-a mulțumit celor care contribuie la organizarea evenimentelor.Evenimentele culturale de la Tătăruși sunt adresate nu doar locuitorilor comunei, ci și celor din localitățile învecinate, inclusiv din Pașcani și din comunele din zonă.Serile culturale de la Tătăruși vor avea loc sâmbătă, 22 august, și duminică, 23 august, începând cu ora 17:00, la Centrul Cultural „Alexandru Vasiliu” Tătăruși.VIDEO – declarația primarului Costel Iosub
Seri culturale la Tătăruși, pe 22 și 23 august. Iată cine urcă pe scena Centrului Cultural „Alexandru Vasiliu” / VIDEO
0
