Cuprins:Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, s-a deplasat miercuri la Niamey, în Niger, unde a participat la a doua sesiune de consultări între Rusia şi şefii diplomaţiilor din Mali, Burkina Faso şi Niger, care fac parte din Alianţa statelor din Sahel (AES), relatează joi AFP, conform Agerpres.Importanța momentuluiRusia „şi-a confirmat voinţa de a-şi continua sprijinul” militar pentru statele membre AES, au indicat părţile într-un comunicat comun publicat miercuri seara.Mali, Niger, Burkina sunt conduse de regimuri militare, ajunse la putere prin lovituri de stat între 2020 şi 2023, care au întors spatele fostei puteri coloniale franceze pentru a se apropia de Rusia.Cele trei ţări din Sahel au părăsit Comunitatea economică a statelor din Africa de Vest (Cedeao), pe care o consideră, printre altele, subordonată Franţei, şi au format Alianţa statelor din Sahel (AES).Lavrov şi omologii săi din cele trei ţări ale confederaţiei au desfăşurat a doua sesiune de consultări „la nivel înalt” la Niamey, potrivit comunicatului comun, la peste un an de prima consultare, organizată la 1 aprilie 2025, la Moscova.Obiectivul său a vizat „consolidarea şi mai mult a excelentelor relaţii de prietenie, solidaritate şi cooperare care leagă AES şi Rusia”, se mai spune în text.În cadrul reuniunii, ambele părţi şi-au „reafirmat voinţa comună de a continua aprofundarea cooperării lor în domeniile politic, diplomatic, de securitate, economic şi social”.Părţile şi-au exprimat satisfacţia cu privire la „intensificarea cooperării lor militare şi militar-tehnice”, continuă textul, adăugând că Rusia „şi-a confirmat voinţa de a continua să sprijine consolidarea capacităţilor operaţionale ale forţelor armate ale statelor membre ale AES”.Moscova şi aliaţii săi din AES au condamnat de asemenea „atacurile teroriste barbare şi ignobile” din ultimele luni în regiune, în special cele comise împotriva Mali la sfârşitul lunii aprilie, precum şi asaltul asupra aeroportului din Niger la sfârşitul lunii ianuarie.Lavrov, vizită în Etiopia și în regiuneLa Niamey, Lavrov – care a vizitat Etiopia marţi – a fost primit de liderul juntei nigeriene, generalul Abdourahamane Tiani, potrivit televiziunii publice.De asemenea, a avut întâlniri bilaterale cu ministrul de externe din Mali, Abdoulaye Diop, şi cu cel din Burkina, Jean Marie Traore.Nigerul şi ţările vecine, Mali şi Burkina Faso, se confruntă de mai mulţi ani cu acte de violenţă jihadiste comise de grupări armate afiliate Al Qaida şi grupării Statul Islamic, care s-au soldat cu mii de morţi.Rusia şi compania sa privată de mercenari Wagner, transformată între timp în Africa Corps, ajută ţările din AES să lupte împotriva acestor grupări jihadiste.Dar mercenarii ruşi, precum şi armatele celor trei ţări ale confederaţiei sunt acuzaţi frecvent de comiterea de abuzuri asupra civililor în Sahel.Moscova a semnat, de asemenea, acorduri de apărare cu cele trei ţări cărora le-a livrat echipamente militare.În plus, Rusia cooperează cu AES în domeniile energiei şi mineritului, notează AFP.
Serghei Lavrov transmite un mesaj diplomatic dur din Niger: „Rusia va continua să înarmeze și să sprijine statele din Sahel”
1
