Într-o declarație făcută joi, premierul britanic Keir Starmer a anunțat că intenționează să introducă noi măsuri în combaterea fumatului, care includ, conform presei britanice, o interdicție de fumat pe terasele restaurantelor și în afara stadioanelor de fotbal, relatează AFP conform informațiilor de la News.ro.
În luna iulie, Keir Starmer a precizat că va continua politica ambițioasă de combatere a fumatului a predecesorului său, Rishi Sunak.
Conform acestui proiect, persoanelor sub 15 ani nu li se vor mai vinde legal țigări.
Potrivit tabloidului The Sun, Guvernul dorește, de asemenea, să interzică fumatul în multe spații publice.
În conformitate cu acest proiect, nu se va mai putea fuma, printre altele, în grădinile pub-urilor, pe terasele restaurantelor, în jurul cluburilor de noapte, a stadioanelor de fotbal, pe trotuarele din apropierea universităților și spitalelor, în anumite parcuri.
Întrebat despre aceste informații, Keir Starmer, aflat în vizită la Paris, a confirmat jurnaliștilor că dorește să impună noi măsuri în acest sens.
”DECESE EVITABILE”
”Vom lua decizii în această problemă, vor fi comunicate mai multe detalii”, a declarat premierul britanic.
”Peste 80.000 de persoane își pierd viața în fiecare an din cauza fumatului”, a subliniat acesta.
”Este vorba despre decese ce ar putea fi prevenite, o povară uriașă pe sistemul de sănătate NHS (serviciul public de sănătate britanic) și, desigur, o povară pentru contribuabili”, a adăugat el.
Proiectul a fost întâmpinat cu entuziasm de profesioniștii din domeniul sănătății, dar este criticat vehement de către pub-uri, un sector aflat în mari dificultăți în ultimii ani.
”Este extrem de îngrijorător”, a reacționat Emma McClarkin, directorul general al Asociației Britanice a Berii și Pub-urilor.
Ea solicită Guvernului să-și revizuiască planurile.
”Astfel de restricții vor avea un impact devastator asupra pub-urilor care deja se confruntă cu creșterea prețurilor la energie și costurile în creștere ale activității”, a denunțat ea.
