Cuprins:O percheziţie neanunţată avea loc marţi la centrul de date care găzduieşte serverele Fidesz, partidul fostului prim-ministru ungar Viktor Orban, a anunţat partidul într-un comunicat postat pe Facebook, transmit AFP şi MTI, informează Agerpres.Procurorii caută bazele de date și sistemul de comunicații al Fidesz”Procurorii au sosit neanunţaţi la centrul de date care găzduieşte serverele Fidesz, intenţionând să confişte întregul sistem de comunicaţii al partidului, precum şi bazele sale de date”, a declarat partidul, denunţând „o tiranie ajunsă la un nou nivel”.Potrivit Fidesz, „nu a mai existat niciun astfel de incident în Ungaria din 1990, de la sfârşitul comunismului”.Directorul de comunicare al partidului, Bertalan Havasi, adaugă în comunicat că planul partidului Tisza – câştigător al alegerilor din aprilie – de a „elimina Fidesz şi rezistenţa la autocraţie prin mijloace politice” a eşuat, astfel că partidul de guvernământ încearcă să „scoată Fidesz din joc pe cale legală”.Însă „Fidesz nu va ceda în faţa ameninţărilor politice sau juridice; nu se va retrage şi va contracara autocraţia violentă a partidului Tisza”, asigură el.Viktor Orban era la putere în Ungaria de 16 ani Viktor Orban a fost înlăturat din funcția de prim-ministru, pe care o deţinea de 16 ani, după ce a fost înfrânt în alegeri legislative în aprilie.Succesorul său conservator, proeuropeanul Peter Magyar, s-a angajat să destructureze sistemul pe care Viktor Orban l-a desfăşurat cu scopul de a acapara instituţiile ţării şi să puna capăt corupţiei – devenită endemică – în Ungaria.El a multiplicat, în ultimele săptămâni, texte de lege în acest sens.Fidesz denunţă aceste reforme drept ”autocratice” – o acuzaţie formulată adesea lui Viktor Orban pe când se afla la putere.
Se complică situația în Ungaria: Procurorii au descins la sediul central al partidului lui Viktor Orban și caută ”mina de aur” deținută de Fidesz
3
