Salvatorii au scos patru persoane din peştera inundată din Laos, sâmbătă, au declarat membri voluntari ai echipelor de intervenţie din Thailanda, la câteva ore după ce un alt bărbat a fost scos afară, vineri seară, transmite Reuters.Cei cinci împreună cu încă doi localnici au intrat în peştera din provincia Xaisomboun pentru a căuta aur, dar au fost blocaţi mai mult de o săptămână de apa în creştere le-a blocat ieşirea. Ceilalţi doi localnici sunt în continuare dispăruţi, scrie agerpres.ro.Kengkard Bongkawong, un scafandru thailandez implicat în misiune, a susţinut sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că toate cele patru persoane blocate au ieşit din peşteră.Imaginea video a voluntarilor i-a arătat pe salvatori scoţând patru bărbaţi din peşteră cu lanterne frontale şi cu hainele pline de noroi. Aceştia aveau expresii de bucurie pe feţe, iar unii plângeau de uşurare.Cele cinci persoane salvate au fost găsite de salvatori miercuri, dar au rămas blocate. Oficialii echipei de salvare au declarat că vor continua căutarea celor două persoane dispărute.O echipă de voluntari din Thailanda vecină s-a alăturat eforturilor de salvare duminica trecută, iar alte întăriri, inclusiv scafandri din Finlanda, Franţa, Indonezia, Malaezia, Japonia şi Australia, s-au alăturat, de asemenea, operaţiunii de salvare.Echipa internaţională de salvare a inclus câţiva membri care au fost implicaţi în operaţiunea de salvare de 17 zile de la peştera inundată Tham Luang din nordul Thailandei, în 2018.
Salvatorii din Thailanda au scos ultimii patru supravieţuitori din peştera din Laos, însă două persoane sunt încă dispărute
1
