Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Românii au pus sute de milioane în titlurile de stat Fidelis. Cât a atras Ministerul Finanțelor în septembrie

Românii au pus sute de milioane în titlurile de stat Fidelis. Cât a atras Ministerul Finanțelor în septembrie

by Salut Iasi


Cuprins:Românii au investit masiv și în septembrie în titlurile de stat Fidelis. Cea de-a noua ediție derulată de Ministerul Finanțelor în acest an prin sistemele Bursei de Valori București (BVB) a adus statului subscrieri în valoare totală de 847 de milioane de lei.Potrivit unui comunicat al BVB, suma reprezintă 254,7 milioane de lei și 113,7 milioane de euro.Aproape 11.500 de ordine de subscriereOferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis s-a derulat în perioada 4 – 11 septembrie şi a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, TradeVille şi UniCredit Bank (Sindicat de intermediere) şi Banca Transilvania, Salt Bank şi Libra Internet Bank (Grup de distribuţie).În cadrul acestei oferte, compuse din şapte emisiuni de titluri de stat – patru în lei şi trei în euro, cu câte o emisiune dedicată donatorilor de sânge în fiecare monedă, românii au plasat în total 11.492 ordine de subscriere.Prin intermediul celor 40 de oferte derulate începând cu august 2020, Ministerul Finanţelor a atras de la populaţie 72,4 miliarde lei (14,5 miliarde euro), valoare din care peste 10,4 miliarde lei (aproape 2 miliarde euro) reprezintă doar emisiunile din anul curent.Dobânzi de până la 7,50% în lei și 6,30% în euroPrin această nouă ediţie Fidelis, persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani au putut subscrie în titluri de stat denominate în lei şi euro, cu dobânzi de până la 7,50% pentru emisiunile în lei şi până la 6,30% pentru cele în euro, a informat, pe 4 septembrie, Ministerul Finanţelor.În lei, dobânzile sunt de 6,30% pe an la titlurile cu scadenţa la doi ani, 7,30% la cele cu aceeaşi scadenţă destinate donatorilor de sânge, 6,90% la titlurile cu scadenţa la patru ani şi 7,50% la cele cu scadenţa la 10 ani.În euro, dobânzile sunt de 4% pe an pentru titlurile cu scadenţa la trei ani, 5% pentru cele destinate donatorilor de sânge, cu aceeaşi scadenţă, şi 6,30% pentru titlurile cu scadenţa la 10 ani.Condiții speciale pentru donatorii de sângePersoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 aprilie 2026 beneficiază de un prag minim de subscriere de 500 de lei, respectiv 100 de euro, faţă de pragurile standard de 5.000 de lei şi 1.000 de euro. Plafonul maxim este de 100.000 de lei, respectiv 20.000 de euro.Veniturile obţinute din dobânzi şi câştigurile de capital sunt neimpozabile, iar pentru subscriere nu sunt percepute comisioane de către băncile intermediare. Titlurile Fidelis au fost listate la BVB şi pot fi vândute înainte de maturitate.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu