Cuprins:Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, afirmă că rezultatul obținut de AfD la alegerile regionale din Saxonia-Anhalt trebuie privit drept un avertisment inclusiv pentru România și susține că ascensiunea partidelor de extremă dreapta nu mai poate fi tratată ca un fenomen conjunctural.Ștefănuță, care este membru al grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană în Parlamentul European, spune că partidele democratice trebuie să renunțe la ideea că electoratul nu va vota în cele din urmă formațiunile radicale și să înceapă să se pregătească pentru confruntări electorale dificile.„Coșmarul este real”Într-o postare pe Facebook, Ștefănuță pornește de la scorul de peste 44% obținut de AfD în proiecțiile de după închiderea urnelor din Saxonia-Anhalt. Prima Hochrechnung ZDF, care includea deja rezultate provenite din numărarea voturilor, plasa AfD la 44,1%, la mare distanță de CDU, estimată la 18,5%.„Germania: Extrema dreaptă ia 44% din voturile din landul Sachsen Anhalt. Ce înseamnă asta pentru noi? 1. Coșmarul este real”, scrie Nicu Ștefănuță.Europarlamentarul avertizează că nu ar mai trebui mizat pe ideea că sondajele supraestimează sprijinul pentru partidele radicale și că alegătorii se vor răzgândi în momentul votului.„Nu mai speculați că auriștii sunt umflați în sondaje, dar că omul nu va vota așa ceva, bla bla. De câte probe mai este nevoie că oamenii chiar așa vor vota?”, afirmă Ștefănuță.El face apoi o paralelă directă cu România și susține că principalii beneficiari ai actualei crize politice sunt Călin Georgescu și liderul AUR, George Simion.„Nu este evident și la noi cine sunt liderii politici cei mai câștigați din criza politică? Georgescu și Simion, în rest numai răniți”, afirmă vicepreședintele Parlamentului European.„Nu mai visați, planificați”Ștefănuță consideră că ascensiunea dreptei radicale reprezintă deja un fenomen european și că răspunsul adversarilor politici trebuie să fie unul bazat pe organizare.„Nu mai visați, planificați. Valul extremei drepte este cât se poate de real peste tot în Europa. Din păcate, căderea lui Orbán a fost excepția, nu regula”, scrie europarlamentarul.În opinia sa, fiecare scrutin important va trebui tratat de acum înainte ca o confruntare dificilă.„Fiecare alegere din Europa va trebui să fie o luptă crâncenă, ce se câștigă cu organizare, nu cu dorințe”, susține Ștefănuță.„Oamenii vor plan clar, cu personalități care inspiră”Europarlamentarul afirmă că simpla prezentare a pericolelor reprezentate de partidele extremiste sau invocarea unor concepte precum democrația și statul de drept nu sunt suficiente pentru mobilizarea electoratului.„Oamenii vor plan clar, cu personalități care inspiră. Oamenii nu vor să vorbim de rău pe extremiști sau teoretic de democrație. Nimeni nu pare că înțelege exact ce e aia, istoria e oricum cunoscută de puțini”, scrie acesta.Ștefănuță susține că adversarii politici ai partidelor radicale trebuie să ia în serios capacitatea acestora de organizare și de atragere a unor candidați competitivi.„Extremiștii joacă inteligent și chiar atrag talent (pervers, pe interes, dar nu de neglijat). De exemplu, aici au venit cu un plan complet, cu candidat de prim ministru de land, cu tot. Planul politic trebuie să fie complet dotat de detalii, campanie tehnică impecabilă”, afirmă europarlamentarul.Candidatul principal al AfD în Saxonia-Anhalt a fost Ulrich Siegmund, iar scrutinul a fost urmărit inclusiv prin prisma posibilității ca formațiunea să se apropie de majoritatea absolută a mandatelor.Ștefănuță: Oamenilor le pasă în primul rând de problemele cotidieneVicepreședintele Parlamentului European susține că partidele care vor să limiteze creșterea curentelor radicale trebuie să se concentreze mai mult asupra problemelor concrete ale populației.„Da, avem de învățat și de muncit. Să stai în spatele conceptelor scorțoase, de principiu, pe care puțini le mai înțeleg nu e deloc suficient”, afirmă Ștefănuță.„Oamenilor le pasă mai ales de problemele de zi cu zi, mai puțin de democrație, stat de drept și mai știu eu ce”, continuă acesta.„Tăierile guvernului au dus la creșterea extremei drepte”Una dintre concluziile politice pe care Ștefănuță le extrage din scrutinul german vizează politicile economice și măsurile de austeritate.„Tăierile guvernului au dus la creșterea extremei drepte. Repetați asta cu România în minte”, afirmă europarlamentarul.El avertizează că măsurile bugetare adoptate fără o explicație convingătoare și resimțite în special de categoriile vulnerabile pot alimenta revolta electorală.„O fi băieții dichisiți cu calcule financiare în minte mulțumiți de ei înșiși, dar deciziile din topor, neexplicate bine și alese contra celor mai vulnerabili duc la revoltă”, scrie Ștefănuță.În același timp, europarlamentarul critică și politicile expansioniste anterioare.„La fel este valabil și pentru darurile electorale nesăbuite și lărgirea deficitului de cei dinainte”, adaugă acesta.Ștefănuță remarcă și rezultatul slab al social-democraților germani: „Socialiștii germani au ajuns la un minim istoric, deși landul este populat de lucrători (tot mai puțini) în industrie”.Prima estimare ZDF credita SPD cu 8,8%, aproape de nivelul obținut în 2021, în timp ce AfD își dubla practic scorul față de scrutinul regional precedent, când obținuse 20,8%.„Ce se poate în Europa, se poate și în România”În finalul mesajului, Nicu Ștefănuță avertizează că evoluțiile politice din celelalte state europene nu trebuie considerate imposibile în România.„Ce se poate în Europa, se poate și în România – este ceva ce cred ca politician. Doar că se aplică și la bine și la rău”, afirmă europarlamentarul.Mesajul său se încheie cu o trimitere la următoarea mare confruntare politică europeană: „Urmează Franța…”.Rezultatul din Saxonia-Anhalt reprezintă un salt major pentru AfD. La alegerile din 2021, CDU câștigase landul cu 37,1%, iar AfD obținuse 20,8%. Proiecțiile din seara de duminică au inversat radical raportul de forțe, plasând AfD la peste 44% și CDU la mai puțin de 20%. Rezultatul oficial provizoriu este așteptat după finalizarea numărării voturilor.
„Repetați asta cu România în minte” – Nicu Ștefănuță leagă austeritatea de ascensiunea extremei drepte
1
