Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, a anunțat în cadrul ultimei ședințe ordinare a Consiliului Local că administrația locală va începe eliberarea spațiilor comerciale din zona Pieței Agroalimentare Vale, situată între Biserica Sfânta Vineri și intrarea spre Stadionul de Rugby.AdsPotrivit edilului, măsura îi vizează pe comercianții ale căror contracte au expirat, în timp ce contractele încă valabile vor rămâne în vigoare până la termenul stabilit.„Vă informez că acolo, din toate contractele care sunt valabile, au expirat vreo două-trei. Am scos din nou la licitație și am mai scos la începutul anului și anul trecut toate spațiile disponibile din Piața Vale”, a declarat primarul.Primăria dorește amenajarea unei parcăriConducerea administrației locale consideră că actuala organizare a pieței nu mai răspunde nevoilor comercianților și ale cumpărătorilor.Primarul a explicat că terenul eliberat ar putea fi folosit pentru amenajarea unei parcări sau pentru comerț sezonier, astfel încât producătorii să își poată desfășura activitatea în condiții mai bune.„Vom elibera acea zonă pentru că avem nevoie de parcare sau avem nevoie de comerț sezonier. De exemplu, dacă cineva vrea să vândă pepeni, este mult mai practic să o facă direct din mașină. Trebuie să găsim alte variante de comerț acolo”, a spus edilul.Pintilie: „Au avut doi ani la dispoziție să participe la licitații”Marius Pintilie susține că toți comercianții au avut posibilitatea să participe la licitațiile organizate de Primărie pentru ocuparea spațiilor din halele pieței. „Consider că toți cei care au vrut să se mute în hala veche sau în hala nouă au avut posibilitatea, în ultimii doi ani, să participe la licitații. Îi invităm în continuare pentru că mai avem câteva spații disponibile.”Edilul a precizat că administrația va continua organizarea licitațiilor pentru toate spațiile rămase libere.„Va fi scandal”Primarul a recunoscut că decizia va genera nemulțumiri în rândul unor comercianți. „O să fie un scandal. Mulți vor spune că pot să mai rămână, că au drepturi sau că au moștenit piața pe persoană fizică. Este piață publică. Contractele care au expirat au expirat. Cele valabile rămân valabile. Toată lumea a avut posibilitatea de prelungire și nu a existat nicio discriminare între comercianți”, a mai declarat primarul Marius Pintilie.Potrivit edilului, persoanele care au ajuns la termenul contractual au primit deja somații de evacuare.Pe termen lung, administrația locală dorește transformarea terenului într-o parcare destinată clienților Pieței Vale.Primarul a explicat că intenția este amenajarea unei parcări cu barieră, unde primele 30-40 de minute să fie gratuite pentru cei care fac cumpărături, iar ulterior accesul să fie taxat. „Piața din Vale are nevoie de parcare. Îmi imaginez acolo, în viitor, o parcare pentru clienții pieței, cu barieră, unde prima jumătate de oră sau 40 de minute să fie gratuită dacă ai făcut cumpărături. Restul să fie cu plată. În felul acesta, cei care vin la piață vor găsi locuri de parcare, iar comercianții nu vor mai spune că le-au scăzut încasările pentru că oamenii nu au unde să lase mașina”, a conchis edilul șef.
Primarul Marius Pintilie anunță evacuarea comercianților din Piața Vale Pașcani. Zona va fi transformată în parcare pentru clienți
1
Articolul anterior
