Primarul comunei Tătăruși, Costel Iosub, a prezentat public bugetul local pentru anul 2026 și lista investițiilor programate în comună, după aprobarea acestora în Consiliul Local. Edilul a transmis că administrația locală continuă proiectele începute în ultimii ani și caută soluții pentru atragerea de fonduri și dezvoltarea comunității.AdsVenituri mai mici față de anul trecutPotrivit primarului, comuna Tătăruși a primit în acest an aproximativ 4 milioane de lei de la bugetul de stat, cu aproape 700.000 de lei mai puțin față de anul precedent.Totodată, de la Consiliul Județean Iași au fost alocați 85.000 de lei, iar veniturile proprii estimate din taxe și impozite sunt de aproximativ 1,5 milioane de lei. „Investițiile vor merge la Tătăruși. Chiar dacă ni s-a spus de multe ori că nu sunt bani, noi am găsit soluții și am rezolvat problemele”, a declarat primarul Costel Iosub.Educația, prioritatea principalăPrimarul a subliniat că învățământul rămâne principala prioritate a administrației locale. În acest an urmează să fie finalizată modernizarea corpului B al Școlii Tătăruși, iar administrația așteaptă și începerea lucrărilor la sala de sport destinată elevilor și tinerilor din comună.Tot în domeniul educației, administrația locală are în derulare sau pregătire proiecte pentru dotarea școlilor; un microbuz școlar; terenuri de sport; proiecte pentru programul „Masă sănătoasă”; parc de joacă la Școala Leordiș dar și continuarea programului After School pentru aproximativ 40 de copii.Investiții în drumuri și infrastructurăPrimarul a anunțat continuarea modernizării drumurilor comunale prin Programul „Anghel Saligny”, unde lucrările sunt realizate în proporție de peste 80%. De asemenea, administrația locală a depus documentații pentru asfaltarea altor 10 kilometri de drumuri prin Compania Națională de Investiții.Extinderea iluminatului public și energie verdeÎn comuna Tătăruși sunt în derulare mai multe proiecte pentru modernizarea și extinderea iluminatului public, inclusiv prin utilizarea lămpilor cu telegestiune. Un alt proiect important este parcul fotovoltaic aflat într-un stadiu avansat de implementare, care ar urma să reducă semnificativ costurile cu energia electrică pentru instituțiile publice și iluminatul stradal.Sistem de apă și canalizare în majoritatea satelorCostel Iosub a precizat că lucrările la rețelele de apă și canalizare realizate în parteneriat cu ApaVital continuă și ar urma să fie finalizate în 2027. Potrivit acestuia, aproximativ 90% din comună ar urma să beneficieze de apă și canalizare după finalizarea proiectului.Proiecte pentru sănătate și administrațiePrimarul tătărușenilor a mai anunțat modernizarea punctului sanitar din Iorcani; intenția de a atrage un al doilea medic de familie; extinderea serviciilor de ambulanță sau construirea unui nou sediu pentru Primăria Tătăruși.La finalul declarației, Iosub a transmis că administrația locală rămâne deschisă dialogului cu cetățenii și i-a îndemnat pe locuitori să semnaleze problemele din comunitate. „Suntem aici pentru a găsi soluții și pentru a rezolva problemele dumneavoastră. Vă rog să nu ezitați să mă căutați și să rezolvăm împreună problemele comunității”, a declarat Costel Iosub.VIDEO:
Primarul din Tătăruși a prezentat bugetul și investițiile pentru 2026: „Nu am renunțat la proiecte”
0
