Contractele pentru școlile din Dumbrava și Bursuc Deal, semnate în 2023. Primarul Lucian Marcu explică de ce anunțurile au fost publicate abia în 2025Primarul comunei Lespezi, Lucian Marcu, a venit cu clarificări în legătură cu informațiile apărute public privind două contracte referitoare la școlile din Dumbrava și Bursuc Deal și întârzierea publicării anunțurilor de atribuire în SEAP.AdsEdilul șef recunoaște că există o întârziere în ceea ce privește publicarea anunțurilor și susține că aceasta trebuie analizată cu seriozitate, însă precizează că cele două contracte au fost încheiate la data de 21 decembrie 2023, în perioada în care funcția de primar al comunei Lespezi era ocupată de Ioan Lazar.„Contractele au fost semnate pe 21 decembrie 2023, în mandatul fostului primar Ioan Lazar. La acea dată eu nu eram primarul Comunei Lespezi”, a transmis Lucian Marcu.Potrivit explicațiilor oferite de actualul primar, obligația legală privind publicitatea contractelor impunea publicarea anunțurilor de atribuire în SEAP în termenul prevăzut de legislația aplicabilă, respectiv în termen de 15 zile de la încheierea contractelor.Marcu mai susține că, după preluarea mandatului, a constatat că această obligație nu fusese îndeplinită. Anunțurile de atribuire au fost publicate ulterior, la 31 martie 2025, edilul afirmând că demersul a fost făcut pentru a pune situația în conformitate cu obligația de publicitate și pentru a permite decontarea sumelor aferente proiectelor finanțate prin PNRR.„Publicarea lor atunci nu înseamnă că eu am semnat contractele în 2023 și nici nu șterge întârzierea produsă anterior”, a precizat primarul comunei Lespezi.În același timp, Lucian Marcu afirmă că stabilirea responsabilității concrete pentru nepublicarea la timp a anunțurilor trebuie făcută pe baza documentelor administrative și a fișelor de atribuții ale persoanelor care aveau, la momentul respectiv, responsabilități în acest domeniu.Primarul îi menționează, în acest context, pe fostul primar Ioan Lazar, în funcție la data semnării contractelor, și pe Mihaela Petre, care ocupa funcția de administrator public al comunei.„Cine avea concret atribuția de a publica anunțurile și de a răspunde pentru întârziere trebuie stabilit pe baza documentelor și fișelor de atribuții, nu prin acuzații făcute într-un filmuleț”, a transmis Lucian Marcu.Edilul spune că administrația locală va analiza documentele și va stabili măsurile care se impun în urma acestei verificări.Totodată, primarul afirmă că intenționează să sesizeze organele competente în legătură cu situația și consideră că eventualele consecințe financiare stabilite în urma verificărilor trebuie suportate de persoana care avea responsabilitatea pentru îndeplinirea obligației.„Consider că oamenii din Lespezi au dreptul să cunoască exact când au fost semnate contractele, când trebuiau publicate anunțurile și când au fost îndeplinite, în cele din urmă, aceste obligații”, a mai transmis Lucian Marcu.Situația urmează să fie analizată prin raportare la documentele administrative, datele de publicare din SEAP și atribuțiile stabilite pentru persoanele responsabile la momentul încheierii contractelor.
Primarul din Lespezi, despre contractele pentru școlile din Dumbrava și Bursuc Deal: „Trebuie stabilit cine avea obligația de a publica anunțurile”
1
