Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Polițiștii rutieri din Iași au dat amenzi de aproape 15.000 de lei. Șoferi sancționați pentru blocarea intersecțiilor și mașini cu defecțiuni tehnice

Polițiștii rutieri din Iași au dat amenzi de aproape 15.000 de lei. Șoferi sancționați pentru blocarea intersecțiilor și mașini cu defecțiuni tehnice

by Salut Iasi

Amenzi și permise reținute în Iași, după controale ample ale Poliției Rutiere. Șoferii care au blocat intersecțiile sau au circulat cu mașini ce prezentau defecțiuni tehnice au fost sancționați, iar mai multe certificate de înmatriculare au fost retrase.AdsPolițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Iași au desfășurat, în data de 10 iulie, două acțiuni de amploare pentru creșterea siguranței rutiere, una vizând respectarea regulilor de circulație în intersecții și combaterea conducerii agresive, iar cealaltă verificarea stării tehnice a autovehiculelor, în colaborare cu reprezentanții Registrului Auto Român (RAR).În cadrul primei acțiuni, oamenii legii au urmărit respectarea regulilor privind blocarea intersecțiilor, utilizarea abuzivă a avertizorului sonor și manifestările de conducere agresivă în trafic.Au fost efectuate 37 de testări alcoolscopice și aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, dintre care una pentru pătrunderea într-o intersecție blocată, iar celelalte pentru alte abateri la regimul rutier. Valoarea totală a amenzilor a fost de 11.812 lei.Totodată, polițiștii au reținut două permise de conducere și au retras patru certificate de înmatriculare.Unul dintre șoferii sancționați este un bărbat de 40 de ani, care a pătruns cu autoutilitara într-o intersecție de pe strada Palat, deși circulația din interiorul acesteia era blocată. Acesta a fost amendat conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.Controale împreună cu Registrul Auto RomânÎn aceeași zi, polițiștii rutieri au organizat o acțiune împreună cu inspectorii Registrului Auto Român pentru depistarea autovehiculelor care prezentau defecțiuni tehnice și care puteau pune în pericol siguranța traficului.Au fost verificate 19 autoturisme și efectuate tot atâtea testări alcoolscopice. În urma verificărilor au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, dintre care două pentru defecțiuni la sistemul de iluminare, cinci pentru alte deficiențe tehnice, una pentru folii neomologate și una pentru defecțiuni la sistemul de evacuare. Valoarea totală a amenzilor a fost de 3.027 de lei.De asemenea, a fost reținut un permis de conducere și au fost retrase trei certificate de înmatriculare, pentru deficiențe la sistemul de evacuare, utilizarea unor lumini neomologate și montarea unor folii neomologate.Printre șoferii sancționați s-a aflat și un bărbat de 65 de ani, depistat pe strada Sfântul Ioan din municipiul Iași, care conducea un autoturism echipat cu lumini LED neomologate. În plus, vehiculul avea parbrizul fisurat și deficiențe la sistemul de iluminare, motiv pentru care a fost sancționat, iar certificatul de înmatriculare i-a fost reținut.Polițiștii reamintesc participanților la trafic că respectarea regulilor de circulație și menținerea autovehiculelor într-o stare tehnică corespunzătoare contribuie la prevenirea accidentelor și la creșterea siguranței pe drumurile publice.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu